Debutul profesional reprezintă un eveniment major în viaţa oricărei balerine, dar pentru Michaela DePrince, turneul din Africa de Sud marchează finalul unei călătorii extraordinare de la copilăria sa ca orfană de război în Sierra Leone.

„Am scăpat dintr-un loc groaznic” spune DePrince. „Nu imi imaginam că voi ajunge vreodată aici. Îmi trăiesc visul în fiecare zi”.

Michaela DePrince s-a născut în Sierra Leone în 1995. Părinţii ei naturali, ambii ucişi în războiul civil, au numit-o Mabinty. După moartea părinţilor, fata a ajuns într-un orfelinat. Acolo, a devenit un număr.

„Ne numerotau de la unu la 27” îşi aminteşte Michaela. „Unu era copilul favorit de la orfelinat şi 27 era cel mai oropsit”.

Michaela era numărul 27, pentru că suferea de vitiligo, o boală care presupune depigmentarea pielii. Pentru „mătuşici” (persoanele care conduceau orfelinatul) era evident că spiritul cel rău sălăşluia în fetiţa de trei ani.

„Credeau că sunt copilul Satanei. Îmi spuneau în fiecare zi că nu am cum să fiu vreodată adoptată pentru că nimeni nu vrea un copil al Satanei”.

Chiar dacă toţi copiii din orfelinat erau încurajaţi să nu se joace cu ea, Michaela şi-a găsit un prieten în numărul 26. 26 nu era nici ea pe placul „mătuşicilor” pentru era stângace.

26 şi 27 dormeau pe aceeaşi saltea. Noaptea, când Michaela avea coşmaruri, „prietena ei de saltea” o liniştea cu poveşti frumoase.

La orfelinat exista şi o profesoară care nutrea un interes aparte pentru Michaela. Obişnuia să stea cu ea la finalul orelor de curs pentru a o ajuta la teme. Într-o seară, când cele două îşi luau „la revedere” la poarta şcolii, trei soldaţi au trecut pe lângă ele.

„Doi dintre ei erau beţi. Profesoara mea era în afara gardului, eu eram încă înauntru. Soldaţii beţi au văzut că profesoar