Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Bănel”, trecut pe bancă!

Publicat in Gorj Domino, marți 16 octombrie 2012 ·

Deşi Energia Pandurii Tg-Jiu a reuşit să se impună în ultimul meci din campionat, în compania lui Dinamo, obţinând cel de-al doilea succes al sezonului, antrenorul formaţiei de handbal gorjene, Liviu Andrieş, s-a arătat destul de dezamăgit de evoluţia unora dintre jucători. Astfel, tehnicianul este decis să ia şi primele măsuri în echipa sa, iar primul vizat este extrema Darius Apolzan, nimeni altul decât golgeterul Ligii Naţionale din sezonul trecut. Andrieş anunţă că „Bănel” va risca să facă tuşa la Energia, de acum încolo: „Lui Apolzan i s-a urcat la cap că a fost golgheter şi a prins puţin naţionala, iar acum are impresia că totul se învârte în jurul lui. Începând din acest moment, îi va fi greu să mai intre. Şi după meciul de la Timişoara am spus că nu mai joc cu el, dar cum Mledenciu a fost răcit şi nu a fost la antrenamente, am fost nevoit să joc tot cu Apolzan. Nu am ce să mai fac, i-am tot dat şanse, am tot mers pe mâna lui, dar degeaba. Apolzan joacă de o viaţă pe extremă şi e atât de greu să găsească soluţii să dea gol. Când te uiţi la asemenea jucători cum ratează anumite faze, jucători cu experienţă, care au pretenţii şi avem pretenţii de la ei şi tratează în modul ăsta aceste faze, normal că te superi. Dar gata, ajunge! Va mai intra când va dovedi că poate din nou”. După cinci etape disputate din sezonul 201-2013, Energia Pandurii Tg-Jiu ocupă locul 9 în clasamentul Ligii Naţionale, cu doar 4 puncte.

Deşi Energia Pandurii Tg-Jiu a reuşit să se impună în ultimul meci din campionat, în compania lui Dinamo, obţinând cel de-al doilea succes al sezonului, antrenorul formaţiei de handbal gorjene, Liviu Andrieş, s-a arătat destul de dezamăgit de evoluţia unora dintre jucători. Astfel, tehnicianul este decis să ia şi primele măsuri în echipa sa, iar primul vizat este extrema Darius Apolzan, nimeni altul decât golgeterul Ligii Naţionale din

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum 35 minute
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 20 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 54 minute
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 35 minute
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 10 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ayatollahul Ali Khamenei a avut prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat, relatează Reuters şi AFP. Înainte de

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°