Poate să-ţi placă, sau poate să nu-ţi placă ce scrie Cărtărescu; despre asta voi vorbi poate cu altă ocazie. Ar trebui să conteze însă prea puţin ce părere avem despre opera lui Mircea Cărtărescu – mult mai semnificativ este că am avut şi vom avea în continuare un scriitor cu şanse reale la Nobel. Lăsând orice altceva deoparte, să ai la casele de pariuri o cotă mai bună decât Salman Rushdie, să ai aceeaşi cotă precum Umberto Eco, e o performanţă excepţională. Mai ales în condiţiile în care niciun român nu a câştigat încă premiul Nobel pentru literatură. Măcar aici suntem acum printre primii în lume. Pentru performanţa asta merită felicitat, în niciun caz calomniat. Nu sunt supărătoare criticile la adresa scriitorului, sunt supărătoare minciunile evidente la adresa lui.

Nu voi discuta aici nici despre atitudinile politice pe care le-a avut Cărtărescu de-a lungul timpului. Despre asta, altădată. Voi spune acum un singur lucru: lasă impresia că şi-a exprimat de fiecare dată opiniile cu bună-credinţă. Este regretabil astfel că o parte din presă e gata să mintă în legătură cu orice personalitate publică. Să ataci un scriitor de-al tău care are şanse mari la premiul Nobel doar pentru că se întâmplă să mai aibă şi câte o altă opinie decât tine, asta e ca şi cum ţi-ai huidui cel mai bun atacant de la naţională în timpul unui meci decisiv doar pentru că a jucat mai demult la Dinamo în loc de Rapid; sau la Rapid în loc de Steaua, dacă tot e la modă subiectul. Cine nu e de acord editorialele lui Mircea Cărtărescu are o opţiune foarte simplă: să aducă unele contraargumente; să îi critice ideile; în niciun caz să mintă, să calomnieze, să manipuleze, sa abuzeze de atacuri la persoană. Nu ar fi deloc surprinzător ca mâine-poimâine să apară în exclusivitate la Antena 3 vreun document fals care să ateste că Herta Müller ar fi chinuit vreo pisică, ar fi spart vreun geam când