România şi-a plătit cu vârf şi îndesat datoriile către Uniunea Sovietică după 1945.

Scriam, săptămâna trecută, că Putin nu-i cu nimic mai breaz decât Stalin sau decât Lenin. Cel puţin în privinţa tezaurului românesc. Pe care vrea să-l îngroape definitiv între paginile cărţilor de istorie. Reacţia agresivă a Kremlinului la iniţiativa unor parlamentari români de a cere dezbaterea acestei chestiuni în Consiliul Europei e cea mai bună dovadă. Alexander Lukaşevici, purtător de cuvânt al ministerului rus de externe, declara că România n-ar trebui să mai emită pretenţii. Pe motiv că ar avea de plătit Rusiei o datorie de 300 de milioane de dolari în urma celui de-al Doilea Război Mondial.

Minciuna e atât de gogonată şi de jignitoare încât ne-am fi aşteptat ca de la Bucureşti să vină o replică pe măsură. Aş! Preşedintele Traian Băsescu, intrat parcă în „silenzio stampa" după întoarcerea la Cotroceni, dă comunicate de presă doar despre victimele Holocaustului şi despre vizita în Turkmenistan. De cealaltă parte, tace mâlc şi guvernul lui Victor Ponta. Cel mai îndrituit să deschidă gura ar fi fost, să zicem, actualul şef al diplomaţiei româneşti. Pare-se că Titus Corlăţean n-a înţeles însă nimic din lecţia ilustrului său înaintaş, Nicolae Titulescu. Potrivit căruia o ţară mică trebuie să ridice vocea dacă vrea să se facă auzită.

Ce-ar fi putut cuvânta, în caz că ar fi vrut s-o facă, oficialii statului român? Întâi, că România şi-a plătit cu vârf şi îndesat datoriile către Uniunea Sovietică după 1945. În acel an, se semna la Moscova un acord care prevedea înfiinţarea unor întreprinderi mixte româno-sovietice pentru recuperarea datoriilor de război. Atenţie, cuantumul de 300 de milioane de dolari va fi fixat însă abia în 1947 când au fost încheiate Tratatele de pace de la Paris. Prin urmare, noi plăteam deja înainte să fi primit factura! Dar să revenim.

Într