Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măsuri NEOBIȘNUITE. O țară neutră își antrenează armata pentru efectele crizei euro

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 15 octombrie 2012 ·

Luna trecută, Elveția a lansat exercițiul militar "Stabilo Due", care a implicat 2.000 de soldați în opt orașe din țară, scopul acțiunii fiind de a testa viteza de desfășurare a armatei în contextul actualei instabilități din Europa, potrivit mediafax.ro. Sursa: Reuters

Cotidianul elveţian Der Sonntag relata recent că exerciţiul s-a derulat în funcţie de o hartă de risc întocmită în 2010, în care armata prezenta pericolul unor tulburări interne între diverse facţiuni, precum şi posibilitatea sosirii de refugiaţi din Grecia, Spania, Italia, Franţa şi Portugalia.

"Nu este exclus ca efectele crizei financiare să conducă în Elveţia la proteste şi violenţe. Armata trebuie să fie pregătită atunci când poliţia, în astfel de situaţii, cere sprijin", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Elveţia, pentru CNBC.

Der Sonntag mai scrie și că şeful armatei, André Blattmann, vrea să propună în luna decembrie utilizarea a patru batalioane de poliţie militară, urmând ca 1.600 de soldaţi păzească puncte strategice din ţară, inclusiv aeroporturi, fabrici şi instituţiile internaţionale din Geneva.

Pe de altă parte, ministrul Apărării din Elveţia, Ueli Maurer, a declarat, pentru revista Schweizer Soldat, că din cauza premisiunii restricțiilor bugetare, unele ţări europene nu şi-au modernizat armatele şi nu mai pot susţine costurile unor sisteme de luptă moderne,

Situaţia s-ar putea agrava puternic, iar ţările care nu se pot apăra se pot confrunta cu posibilitatea "şantajului". Ministrul s-a întrebat, potrivit articolului din Schweizer Soldat, cât timp mai poate fi criza calmată doar cu bani.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Braşov: Două persoane au fost atacate de urs

Mediafax acum 30 minute
Update Angajaţii ISU Braşov intervin duminică seara după ce două persoane au fost atacate de urs în localitatea Crizbav. Conform pompierilor, este vorba de o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni, care prezintă două plagi superficiale în zona renală

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum o ora
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum o ora
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Germania: Social-democraţii lui Scholz au devansat la limită extrema dreaptă în scrutinul regional din Brandenburg (exit-poll)

HotNews acum 35 minute
Social-democraţii (SPD) cancelarului german Olaf Scholz s-au impus la limită în faţa partidului de extrema-dreaptă AfD în alegerile regionale din landul Brandenburg, deşi pe tot parcursul campaniei s-au situat în urma acestei formaţiuni, conform son

Doar jumătate dintre ostaticii Hamas din Gaza mai sunt în viața, susține premierul Netanyahu

Ziare.com acum o ora
Doar jumătate dintre ostaticii pe care teroriștii Hamas îi țineau în Fâșia Gaza mai sunt în viață, susține premierul Netanyahu. Doar jumătate din cei 101 ostatici deţinuţi de gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza mai sunt în viaţă, a declarat dumin

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 2 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 2 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 2 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 2 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°