Reporter: Pe 15 septembrie s-au împlinit patru ani de la falimentul Lehman Brothers. Ce s-a schimbat în mod tranşant în patru ani de criză în sistemul economic mondial şi naţional?

Lucian Croitoru: În primul rând, din abundentă, lichiditatea a devenit foarte rară. Înainte de criză, lichiditatea abundentă a alimentat o euforie majoră, după care a apărut panica şi apoi frica, paralizând pieţele interbancare. Lichiditatea pe termen mediu-lung a rămas o problemă. În Uniunea Europeană ea este alimentată de cercul vicios dintre bănci şi statele supraîndatorate, reflectându-se în tendinţe recesioniste. În al doilea rând, în strânsă legătură cu primul, s-a schimbat doctrina. Înainte de criză, predominau ideile neoclasice, care susţineau libertatea pieţelor. Acum, acele idei sunt privite cu sus-piciune. În special ideEa că pieţele lucrează eficient. În virtutea schimbării doctrinei, reglementarea se modifică în două direcţii: (i) au apărut reglementări care încearcă să reducă libertatea pieţelor şi (ii) să prevină crize similare cu cea din prezent. Pentru aceasta s-au stabilit rezerve de capital care să asigure băncile că pot suporta un şoc similar celui apărut în 2007, fără ca statul să intervină. Din punctul meu de vedere, această optică este greşită. Constituirea acestor stocuri la niveluri care să prevină crize ce apar odată la 50-100 de ani reprezintă, de fapt, aşa cum a arătat Greenspan, o imobilizare a resurselor, iar pe termen lung se va constata că economia creşte sub potenţial. În sfârşit, o a treia schimbare majoră este apariţia populismului. În virtutea populis-mului, unele corecţii necesare mai degrabă tind să nu se realizeze. De exemplu, ajustările în deficitele fiscale ale ţărilor sau ajustările în nivelul datoriilor tind să rămână insuficiente.

Reporter: Care sunt lucrurile care au rezistat crizei şi nu s-au schimbat?

Lucian Croitoru: Ceea c