Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„O poveste cu cântec… pianosolo”

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 15 octombrie 2012 ·

La Muzeul de Istorie Suceava a concerta joi pianistul Andrei Ignat, un muzician care face parte din legenda rock-ului, beat-ului şi free jazz-ului românesc, care a activat - la sfârşitul anilor ’60 - ca membru component al grupurilor „Andantino”, „Sideral” şi “Sideral Modal Quartet”.

Muzica, o pasiune pe care nu a părăsit-o niciodată

Andrei Ignat (care a mai concertat la Suceava în anii 2006, 2007 şi 2008), stabilit în Suedia de mai bine de patru decenii, a revenit în aceste zile pentru a susţine un nou recital pianosolo.

Născut la Iaşi, la data de 26 noiembrie 1946, Andrei Ignat (care a plecat din ţară

cu grupul “Sideral Modal Quartet”, cu care a făcut prima oară free jazz în România şi a câştigat premiul de virtuozitate tehnică instrumentală la primul festival Club A din Bucureşti) s-a stabilit de la începutul anilor ’70 în Suedia şi a

profesat, până la pensionare, ca arhitect.

Muzica a rămas însă o pasiune pe care nu a părăsit-o niciodată şi de care acum, după pensionare, se poate ocupa mai intens.

O poveste cu cântec, care ascunde în substratul melodic secvenţe autobiografice

Prezentat publicului de jurnalistul şi scriitorul Dumitru Brădăţan ca un muzician care şi-a păstrat sufletul românesc, Andrei Ignat (care a spus că Dumi Brad „a scris cel mai haios articol” despre el) a expus mai întâi „povestea cu cântec”, care ascunde în substratul melodic secvenţe autobiografice, şi a interpretat-o apoi la pian pe parcursul a 45 de minute.

Compoziţiile sale, care alcătuiesc împreună o veritabilă confesiune muzicală, poartă amprenta pianiştilor Jan Johansson, Chick Corea, Dollar Brand, Keith Jarrett, Jan Widmark, Michel Petrucciani, Esbjörn Svensson.

Concertul „O poveste cu cântec… pianosolo” a cuprins „Suita ianuarie” („Paradigm I”, „Moara de vânt”, „Toaca”, „Paradigm II”), „Suita aprilie” („La la la”,

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, întâlnire cu președintele Poloniei, Andrzej Duda. „Restaurarea democrației”, printre temele de discuție

HotNews acum o ora
George Simion s-a întâlnit miercuri cu președintele Poloniei la Varșovia în contextul în care se află de marți în Polonia, când a participat la un miting electoral alături de Karol Nawrocki, candidatul conservator la președinția Poloniei. În anunțul

Ploi și vijelii în 21 de județe din România! Avertisment ANM: ce urgie se abate asupra țării

Cancan acum o ora
Aceasă primăvară continuă să ne ia prin surprindere, asta pentru că România se pregătește pentru un nou val de vreme severă! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de ploi, vijelii și descărcări electrice, va

Mihai Bendeac, mesaj dur după discursul lui Călin Georgescu: „Profită cu sânge rece de abilitatea sa unică: aceea de manipulator pentru mințile slabe”

Libertatea acum 33 minute
Mihai Bendeac a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu, după mesajul lui înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale de duminică, 18 mai. „Mesaj pentru domnul parazit social”, și-a început actorul mesajul, care a fost publicat pe reț

Trei ucraineni au fost arestați în Germania, suspectați de sabotaj în favoarea Rusiei. S-au ocupat cu expedierea de pachete explozive

Adevarul acum 58 minute
Trei cetățeni ucraineni au fost arestați de autoritățile germane, fiind suspectați de activitate de agenți străini în legătură cu expedierea de pachete cu dispozitive explozive.

BNR Datoria externă a crescut cu 514 milioane de euro

Ziua Constanta acum 2 ore
Banca Națională a României (BNR) a transmis, miercuri, 14 mai 2025, că în primele luni ale acestui an, datoria externă totală a crescut cu 514 milioane euro, până la 205 407 milioane euro. Astfel, datoria externă pe termen lung a însumat 156 881 mil

UE a aprobat un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Este vizată flota „fantomă”

Adevarul acum 2 ore
Ambasadorii statelor membre UE au adoptat miercuri, 14 mai, un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei, care vizează inclusiv aproape 200 de nave ce fac parte din așa-zisa „flotă din umbră”.

Opt mari organizaţii de business au semnat un apel pentru ca România să rămână ancorată pe direcţia euro-atlantică

Adevarul acum 32 minute
Opt mari organizaţii ale mediului de afaceri din România au lansat, miercuri, un apel comun pentru ca ţara noastră să rămână „ferm ancorată pe direcţia euro-atlantică”.

UPDATE - Alba: Microbuz şcolar în care se aflau 14 copii, implicat într-un accident rutier, la ieşirea din Blaj/ Un copil de patru ani a fost rănit uşor

News.ro acum 48 minute
Un microbuz şcolar în care se aflau 14 copii, însoţiţi de două cadre didactice, şi un autoturism au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier produs la ieşirea din municipiul Blaj, judeţul Alba. Un copil a primit îngrijiri medicale de la ech

CNIR: Ordinul de începere pentru lotul Chiribiș-Biharia (A3) a fost emis

Gandul acum o ora
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis, miercuri, ordinul de începere pentru contractul lotului Chiribiș – Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3) și a stabilit ca dată de începere 20 mai, termen de la care se calculează durata cont

Șeful Secției de Neurochirurgie de la „Bagdasar-Arseni” şi managerul Institutului de Neurologie, sub control judiciar pentru mită / De ce îi acuză DNA

HotNews acum 3 ore
Radu-Mircea Gorgan, șeful Secției de Neurochirurgie din Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, și Corneliu Toader, manager al Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, sunt cercetaţi sub control judiciar de DNA pen

Vremea

București
acum

20°
mie.

7°/20°
joi

9°/23°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/10°
Iasi
acum

18°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
vin.

7°/13°
sâm.

7°/9°
Constanta
acum

19°
mie.

8°/19°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

4°/17°
joi

8°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

5°/15°
Timisoara
acum

18°
mie.

3°/18°
joi

6°/22°
vin.

7°/15°
sâm.

8°/17°