Un elev de la un liceu din Făgăraş şi femeia de serviciu a unui liceu din Victoria au fost descoperiţi recent, cu tuberculoză. Ambii au fost scoşi din comunitate, iar acum, autorităţile sanitare trebuie să afle de unde s-au „pricopsit” cei doi cu TBC. „Atât liceanul, cât şi femeia de serviciu au fost scoşi din colectivitate. În continuare, toţi cei care au intrat în contact cu ei vor fi examinaţi: familie, colegi etc. Trebuie să aflăm unde este focarul. Elevul din Făgăraş cel puţin nu face parte dintr-o familie cu risc”, a declarat Alexandru Bălescu, director al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov. Acesta a mai precizat că elevul făcea naveta din Şercaia pentru a ajunge la şcoală. Astfel, în următoarele zile, la Liceul din Făgăraş, medicii îi vor examina pe toţi cei care tuşesc şi au febră. Vor fi recoltate şi spute, iar în funcţie de rezultat, se va recomanda chimioprofilaxie. La liceul din Victoria, potrivit dr. Dan Moraru, manager al Spitalului TBC Braşov, vor fi duse „trei lămpi ultraviolete de la Spitalul din Făgăraş, pentru purificarea aerului, ca o măsură de combatere”. „Cazurile sunt neaşteptate. Noi, Spitalul, avem un program de screening, împreună cu un ONG din Canada. Am reuşit să achiziţionăm o rulotă-unitate mobilă cu care mergem în judeţ şi facem teste gratuite pentru depistarea TBC. Zonele de risc însă sunt Augustin, Ormeniş, Ucea, Beclean, Dumbrăviţa, Racoş, Cincu”, a mai precizat dr. Dan Moraru. Un elev de la un liceu din Făgăraş şi femeia de serviciu a unui liceu din Victoria au fost descoperiţi recent, cu tuberculoză. Ambii au fost scoşi din comunitate, iar acum, autorităţile sanitare trebuie să afle de unde s-au „pricopsit” cei doi cu TBC. „Atât liceanul, cât şi femeia de serviciu au fost scoşi din colectivitate. În continuare, toţi cei care au intrat în contact cu ei vor fi examinaţi: familie, colegi etc. Trebuie să aflăm unde este focarul