În aceste zile, câteva străzi din cartierul păncean Neicu vor fi nivelate cu pietriş, a anunţat primarul Ion Petre. „Avem în vedere străzile Mihail Sadoveanu, Crinului, Zăbrăuţi şi o parte din strada Răscoala”, a precizat acesta.
Primarul a explicat că, în acest an, pe străzile menţionate au fost efectuate lucrări de reabilitare a reţelelor de apă-canal şi că, până la refacerea totală a infrastructurii, care presupune lucrări de asfaltare, nivelarea cu un strat de pietriş va facilita circulaţia în zonă. Ion Petre a adăugat că astfel de acţiuni vor mai avea loc şi în alte zone în care s-au executat lucrări la reţeaua de utilităţi.