Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iranul propune o perioadă de tranziţie în Siria, sub supervizarea lui Bashar al-Assad

Publicat in Adevarul, luni 15 octombrie 2012 ·

Iranul i-a propus mediatorului internaţional Lakhdar Brahimi o „perioadă de tranziţie" în Siria sub supervizarea preşedintelui Bashar al-Assad, a declarat luni un oficial iranian de rang înalt, citat de televiziunea de limbă arabă Al-Alam, relatează AFP.

„Propunem oprirea violenţei, încetare a focului, sistarea trimiterii de arme şi a susţinerii grupurilor teroriste, precum şi organizarea unui dialog naţional între opoziţie şi guvern", a declarat ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Hossein Amir-Abdollahian.

Teheranul propune o „perioadă de tranziţie care să conducă la organizarea de alegeri prezidenţiale şi legislative şi toate acestea sub supervizarea preşedintelui Assad", a continuat el. El a adăugat că Siria şi-a dat acordul pentru această propunere.

Ministrul iranian de Externe Ali Akbar Salehi i-a înmânat, duminică, lui Brahimi, care se afla în vizită la Teheran, această propunere informală care să pună capăt conflictului sirian.

Duminică seara, Brahimi a avut o întrevedere cu preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad în cursul căreia liderul iranian a reiterat propunerea Guvernului iranian de a ajuta la rezolvarea crizei.

Iranul „este pregătit să coopereze şi să furnizeze ajutor pentru ca poporul sirian să poată regăsi calmul şi securitatea", a declarat preşedintele iranian, potrivit site-ului preşedinţiei. Violenţele din Siria s-au soldat cu cel puţin 33.000 de morţi de la începutul lui martie 2011, când a început revolta împotriva regimului, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 51 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°