După victoria categorică din prima etapă, 3-0 cu CSS Ştei (25-12, 25-12, 25-9), echipa CS ADEP – LPS Satu Mare a pierdut cu 0-3 în meciul disputat duminică la CSS 2 Baia Mare. Formaţiei sătmărene nu i s-a dat dreptul de a folosi trei dintre jucătoarele de bază, respectiv pe Alexandra Molnar, Natalia Acs şi Tania Opriş. Motivul invocat de oficiali a fost că legitimaţiile celor trei jucătoare trebuiau schimbate după împlinirea vârstei de 14 ani, când şi-au primit cărţile de identitate. Antrenorul Adrian Pricop a fost foarte nemulţumit, explicând arbitrilor că şi în prima etapă a jucat tot cu aceleaşi legitimaţii, iar din partea Federaţiei Române de Volei nu a primit înştiinţare pentru preschimbarea legitimaţiilor sportive. “Am pierdut cu 0-3 şi în mod normal trebuia să învingem cu 3-0 dacă le aveam şi pe ele în teren. Despre schimbarea legitimaţiilor pentru că au cărţi de identitate şi trebuia probabil trecute seriile acestora nu ni s-a spus nimic, chiar am fost la curs de antrenori în această vară, Dar asta e, ne-au păcălit”, a spus Pricop, care nu se teme că nu va ocupa un loc pentru calificarea la turneul final.
Revenind la meciul de duminică, scorurile pe cele trei seturi a fost 25-23, 26-24, 25-17. Pentru această partidă antrenorul Adrian Pricop a folosit următoarele jucătoare: Alexandra Mişca, Denisa Mocar, Vaida Beata, Roxana Izvoreanu, Andreea Maxim, Daiana Adamcsik, Adriana Matei şi Denisa Năstruţ.
Florin Pop
Citiţi şi ...:
După victoria categorică din prima etapă, 3-0 cu CSS Ştei (25-12, 25-12, 25-9), echipa CS ADEP – LPS Satu Mare a pierdut cu 0-3 în meciul disputat duminică la CSS 2 Baia Mare. Formaţiei sătmărene nu i s-a dat dreptul de a folosi trei dintre jucătoarele de bază, respectiv pe Alexandra Molnar, Natalia Acs şi Tania Opriş. Motivul invocat de oficiali a fost că legitimaţiile celor trei jucătoare trebuiau