Am discutat cu mari specialişti petrochimişti din ţara noastră şi din alte state, am analizat arhitectura acestui domeniu, iar concluzia care s-a degajat constă în faptul că aducerea etilenei, materia primă de bază pentru Oltchim, la gardul acestuia, reprezintă cheia reabilitării activităţii lui.
Această foarte importantă materie primă, etilena, era până în urmă cu ceva timp produsă la instalaţiile de piroliză din cadrul Arpechim, în baza produsului naftă, furnizat de rafinărie şi transportată prin conducte, la Râmnicu Vâlcea, transportul ei la suprafaţă fiind interzis ca urmare a pericolului de explozie.
Cauza reală a căderii Oltchim o reprezintă lipsa acestei materii prime, etilena, care, pe lângă faptul că împiedică producerea PVC, limitează şi producţia de sodă caustică, excesul de clor, rezultat odată cu soda, neputând fi utilizat.
În actualele condiţii, dacă rafinăria Arpechim ar funcţiona, ceea ce reprezintă o utopie, în accepţiunea mea, reluarea producţiei de etilenă pe platforma Piteşti ar putea fi o soluţie, însă numai după doi ani, necesari unui proiect de minimă modernizare, care ar presupune o investiţie de 100 milioane de dolari. Şi dacă nu ar mai funcţiona, modernizarea Pirolizei ar fi necesară, deoarece materia primă furnizată de rafinărie poate fi suplinită cu alta, produsă după cum vom constata în acest material.
Câteva cuvinte despre etilenă: din 1936, când în laboratoarele companiei ICI Marea Britanie s-a reuşit polimerizarea etilenei, obţinând polimerul sintetic cel mai răspândit în lume, etilena a devenit vedeta incontestabilă a industriei petrochimice. Producţia de etilenă a atins astăzi 120 mil. tone/an, în România fabricându-se în 1989 aproximativ 300 mii de tone/an, într-o capacitate instalată de 700 mii tone/an. Astăzi, în România, cel puţin teoretic, mai există două instalaţii de producere a etilenei, de câte 20
