Ca să nu mai zică nimeni că presa nu are și rolul de a educa, o să pornesc în dezbaterea subiectului „laptele gratuit pentru copii“, o bătaie cruntă de joc la adresa micuților, bătaie de joc pe o căruță de bani publici, de la percepte filosofice.
După cum sunt convins că știți, „Critica rațiunii pure“ este una dintre lucrările cele mai importante ale lui Immanuel Kant, care cuprinde întreg spectrul filozofiei sale, opera sa capitală, în care cercetează bazele procesului de cunoaștere. În acest scop, Kant face deosebirea între judecata analitică și cea sintetică.
În cazul judecății analitice, adevărul derivă din analiza însăși a conceptului, fără a mai fi nevoie de un experiment, respectiv de o percepție sensorială. În situația în care o analiză rațională nu este suficientă pentru a extrage adevărul și este nevoie de o observație senzorială sau experiment, atunci avem de a face cu o judecată sintetică.
No, cam atât cu teoria! Revenind la practică, treaba stă cam așa: analitic vorbind, pungulița aia cu lapte putem spune că este de doi bani, deși este posibil să-i supraapreciem valoarea. Dacă trecem și la aspectele senzoriale, atunci avem de-a face cu o chestie fleșcăită, inutilizabilă, care odată deschisă poate împrăștia lichidul din interior, care se presupune a fi lapte, în mod aleatoriu pe cine prinde prin preașmă.
Așteptăm cu încredere iarna, iar pungulițeșe cu pricina să fie depozitate pe pervazul exterior al ferestrelor. Dacă li se pune și un băț, vom avea lapte glassé, mai sănătos decât gigiucul de la chioșcul din colțul școlii…
Ca să nu mai zică nimeni că presa nu are și rolul de a educa, o să pornesc în dezbaterea subiectului „laptele gratuit pentru copii“, o bătaie cruntă de joc la adresa micuților, bătaie de joc pe o căruță de bani publici, de la percepte filosofice.
După cum sunt convins că știți, „Critic
