Vinul din Băileşti a rămas în memoria colectivă ca un produs al oltenilor. Ecourile zaibărului s-au păstrat în timp până în zilele noastre. Povestea vinului din struguri negri merge mai departe în inimile cititorilor GdS... În Băileşti, s-a scris istoria zaibărului din cele mai vechi timpuri.

Ion Petrişor este băileştean de când se ştie. La cei 77 de ani ai săi, bătrânul simplu ne spune senin cum a ajuns la onorabila vârstă: „Zaibărul mă ţine aşa bine, că îl beau cu măsură!“. Deschide poarta veche din lemn şi ne pofteşte în curtea proaspăt măturată, ca să-i vedem zaibărul, care încă fierbe în butoaie. Sub un măr înalt care face umbră deasă, uşile din lemn ale pivniţei vechi sunt larg deschise, semn că mustul încă nu s-a potolit. „E periculos să stai în beci cu uşile închise atunci când fierbe vinul“, exclamă gazda noastră. Coborâm treptele din lemn şi din beciul familiei Petrişor răzbate un iz înţepător de must aproape transformat în vin. Un roi de musculiţe de oţet (Drosophila melanogaster) se zbate deasupra celui mai mare butoi din încăpere, semn că vinul este încă în fierbere. „Asta e butia (un butoi imens - n.r.) mea cea mai mare. Are 2.700 de kile. S-a făcut ceva, ceva zaibăr şi anu’ ăsta“, spune omul, cu un zâmbet mare pe faţă. Vremea secetoasă a făcut ca băileştenii să culeagă viile mai devreme decât de obicei. La ora la care scriu aceste rânduri, vinul lor s-a fiert de mult în butoaie şi chiar s-a „limpezit“, cum spun oltenii din Băileşti. „Din cauza secetei, vinul va fi mai tare anul ăsta“, ne explică nea Ion. Omul dă cep „butiei“, iar licoarea de un roşu aprins curge într-o cană mare de sticlă. Tanti Maria ne arată şirul lung de damigene care mai fierb liniştite. Băileştenii sunt fericiţi atunci când producţia de zaibăr este mulţumitoare. Vinul produs de ei este cunoscut de olteni, astfel că zaibărul a devenit un brand respectat şi aşezat la loc d