Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monica Iacob Ridzi candidează pe listele PPDD

Publicat in Gandul, luni 15 octombrie 2012 ·

Deputata Monica Iacob Ridzi a hotărât să candideze pentru un nou mandat de parlamentar pe listele Partidului Poporului, anunţul fiind făcut de preşedintele filialei judeţene Hunedoara, Haralambie Vochiţiu, informează Agerpres.

'În cursul zilei de luni vom oficializa toate actele, inclusiv listele de candidaturi pentru alegerile parlamentare. Monica Iacob-Ridzi va candida din partea PPDD în Colegiul 5 Petroşani-Petrila-Aninoasa, unde suntem siguri că va câştiga un nou mandat, cu peste 50% din voturi', a declarat Vochiţoiu.

Monica Iacob Ridzi este proaspăt demisionară din PDL, decizia ei fiind făcută publică în urmă cu o lună.

La momentul respectiv, Ridzi a declarat că demisia ei a fost provocată de faptul că PDL a devenit un partid al "dublei măsuri". Mai mult, ea a invocat şi faptul că nu a fost lăsată să se apere atunci când a fost acuzată. Fosta pedelistă a fost ministru al Tineretului şi Sportului în perioada decembrie 2008- iulie 2009.

"Am înţeles să fac un pas în spate, să tac şi să-mi prezint argumentele exclusiv în faţa instanţei de judecată, şi nu pe la emisiuni ori în presă. Am înţeles să respect astfel deciziile partidului. Dacă în urma discuţiilor pe care am cerut să le port şi în care aş fi fost lăsată să-mi expun punctele de vedere, să-mi prezint argumentele, să aduc dovezile neimplicării mele în fapte penale, aş fi înţeles să respect orice decizie a partidului, inclusiv cea legată de o posibilă necandidatură a mea în 2012. Însă aceste lucruri nu s-au întâmplat. Şi astfel a apărut o prăpastie. A trebuit să aleg. Şi am ales Valea Jiului", a spus Ridzi, în conferinţa de presă.

Deputata Monica Iacob Ridzi a hotărât să candideze pentru un nou mandat de parlamentar pe listele Partidului Poporului, anunţul fiind făcut de preşedintele filialei judeţene Hunedoara, Haralambie Vochiţiu, informează Agerpres.

'În

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Iohannis la parlamentare. Ciolacu: „Nu este nevoie de legislație suplimentară/ Decidem luni”. Reacția președintelui PNL

HotNews acum 13 minute
Președintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat că partidul va decide luni dacă susține sau nu proiectul de lege care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Ciolacu susține că experții spun că nu este nevoie de o nouă lege

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum 13 minute
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 4 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Lidia Buble, din nou în vizorul Poliției. A primit și o amendă usturătoare!

Ziua Constanta acum o ora
Artista Lidia Bubble are din nou probleme cu Poliția. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 lei, după ce nu a respectat regulile de circulație, scrie libertatea.ro. Să nu uităm că,

Marcel Ciolacu: Am un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca / Am început un dialog pentru a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie

News.ro acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului din Cluj Napoca, dar a adăugat că a început un dialog pentru a găsi o soluţie în acest sens şi a precizat că este ferm convins că acest lucru

Ciolacu, despre lipsa de la întâlnirea cu preşedinta CE: Nu cred că Nicolae Ciucă a scris postarea

Mediafax acum o ora
„Îmi pare rău de postarea domnului Ciucă. Dânsul doar trebuia să fie atent la agenda mea publică, eu am avut CSAT. Mai mult, pentru că m-aţi întrebat, am avut o discuţie cu preşedinta von der Leyen când se deplasa spre Polonia, am avut o discuţie cu

Debitul Dunării la intrarea în ţară, în creştere. Se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în perioada 28-29 septembrie

Mediafax acum 14 minute
Conform sursei citate, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în creştere, fiind sâmbătă de 5700 mc/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s), conform prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gos

Rusia afirmă că a doborât 101 drone ucrainene. O autostradă a fost închisă

Mediafax acum o ora
Rusia a închis temporar sâmbătă autostrada M-9 din vestul regiunii Tver, în apropiere de oraşul Toropets, pentru a asigura siguranţa traficului, au raportat agenţiile de presă ruse, scrie Reuters. Măsura a fost luată la trei zile după ce un atac ucr

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°