Un bărbat de 34 de ani, din Constanţa, a fost prins de jandarmi cu banii din portofelul unui turist străin, la scurt timp după ce reuşise să fugă.
Jandarmii care patrulau pe bulevardul Tomis, în apropierea Prefecturii, au observat sâmbătă, la ora 22.30, un grup format din cinci persoane, care mergeau foarte aproape de alte patru persoane, vorbitoare de limbă engleză. La un moment dat, unul dintre ei s-a apropiat de unul dintre turişti, i-a băgat mâna în buzunarul de la spatele pantalonilor, de unde a scos un portofel.
Jandarmii l-au somat să se oprească, dar bărbatul a scos câteva bancnote, a aruncat portofelul spre păgubaş şi a fugit, traversând bulevardul Tomis. Ca să scape, a aruncat pe jos o parte din banii cetăţeanului străin, dar jandarmii l-au ajuns din urmă în mai puţin de 60 de metri şi l-au imobilizat. Suspectul a fost mai apoi predat unui echipaj al Secţiei 3 de Poliţie, chemat la faţa locului.
Străinul şi-a recuperat banii, o bancnotă de 10 euro şi patru bancnote de câte un leu. Un bărbat de 34 de ani, din Constanţa, a fost prins de jandarmi cu banii din portofelul unui turist străin, la scurt timp după ce reuşise să fugă.
Jandarmii care patrulau pe bulevardul Tomis, în apropierea Prefecturii, au observat sâmbătă, la ora 22.30, un grup format din cinci persoane, care mergeau foarte aproape de alte patru persoane, vorbitoare de limbă engleză. La un moment dat, unul dintre ei s-a apropiat de unul dintre turişti, i-a băgat mâna în buzunarul de la spatele pantalonilor, de unde a scos un portofel.
Jandarmii l-au somat să se oprească, dar bărbatul a scos câteva bancnote, a aruncat portofelul spre păgubaş şi a fugit, traversând bulevardul Tomis. Ca să scape, a aruncat pe jos o parte din banii cetăţeanului străin, dar jandarmii l-au ajuns din urmă în mai puţin de 60 de metri şi l-au imobilizat. Suspectul a fost mai apoi predat unui e