Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de salariați de la Transloc au protestat în fața sediului

Publicat in Adevarul, marți 16 octombrie 2012 ·

Aproximativ 40 de angajați ai societății de transport în comun din Târgu-Jiu, Transloc, au protestat luni, 15 octombrie, în fața sediului Transloc. Salariații sunt nemulțumiți pentru că nu și-au încasat salariile la timp, iar tichetele de masă nu le-au mai primit de aproximativ șase luni.

„Am făcut un mic protest din cauza drepturile salariale pe care nu le-am primit la data de 15 octombrie. Nici bonurile de masă nu le-am mai primit de șase luni. Reprezentanții noștri au discutat cu conducerea unității. Ni s-a spus că joi ni se vor da salariile și două rânduri de bonuri de masă. Așteptăm să vedem ce se va stabili“, a spus unul dintre salariații nemulțumiți.

Constantin Săvulescu, lider de sindicat, a declarat că, în urma discuțiilor purtate cu directorul societății, s-a stabilit că salariații își vor încasa mâine lefurile mâine: „Nemulțumirile sunt mai vechi. Societatea nu a avut încasări și nu am mai primit tichetele de masă, iar salariile au întârziat în fiecare lună. A rămas să luăm salariile în data de 17 octombrie, iar acum suntem în discuții pentru tichetele de masă, care nu ne-au mai fost acordate din luna mai. La protest au participat angajații atelierului mecanic, electric și personalul de deservire. Traseul nu s-a oprit. Toți oamenii așteaptă să vadă rezultatul negocierilor purtate cu domnul director“.

Vasile Căilean, directorul societății Transloc, a precizat că s-a încheiat un grafic de eșalonare a acordării tichetelor de masă: „Nu am putut să acordăm tichetele de masă pentru salariați pentru perioada aceasta și am negociat întocmirea unei eșalonări în așa fel încât din urmă să recuperăm acordarea tichetelor de masă. Data de acordare a salariilor este data de 15 octombrie și le vom da pe 17 octombrie. Sunt probleme financiare cu care se confruntă toate unitățile. Ne revenim încet, pentru că numărul de călători a crescut ca urm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

News.ro acum 19 minute
Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta pagube, relatează Reuters. La mai bine de trei ani

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 58 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum o ora
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°