Mai mult de 100 de deţinuţi fac fac şcoală chiar în incinta penitenciarului. La înscrierea la curs nu a contat vârsta. Ci doar nivelul de pregătire. Aşa că nu miră pe nimeni că, la 40 de ani, unii învaţă să facă bastonaşe. Iar pe la 30 şi ceva, învaţă despre poziţionarea Dunării sau a Oltului. Şi mai e o diferenţă faţă de şcoala “normală”: aici, lupta nu se dă pentru o notă mai mare. Miza este pentru unii trecerea timpului, iar pentru alţii, obţinerea unei permisii în plus.
Nu întotdeauna cine deschide o şcoală închide o temniţă
Câţiva băieţi erau sprijiniţi de balustrada scărilor. Alţii se odihneau pe o bancă pe hol. Părea un cămin studenţesc. Doar prezenţa agenţilor de pază, în uniformă, trăda faptul că mă aflu într-o închisoare.
La etajul doi al Penitenciarului Timişoara, de pe strada Popa Şapcă, sunt sălile de curs. Anul acesta sunt înscrişi puţin peste 100 de deţinuţi. Carmen Uţoiu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Timişoara, afirmă că şcolarizarea este gratuită pentru oricine doreşte sau oricine are nevoie. Clasele sunt împărţite pe fiecare ciclu de studiu, de la învăţământul primar, până la cel liceal.„Se spune că cine deschide o şcoală închide o temniţă. Ei bine, noi le avem pe amândouă. Încercăm să oferim posibilitatea persoanelor care nu au un nivel de instruire să obţină o diplomă recunoscută, dar pe care nu este menţionat locul de absolvire a acestor cursuri”, afirmă Carmen Uţoiu. Elevii sunt afiliaţi la o şcoală din oraş. De exemplu, deţinuţii de la clasa întâi şi până la a opta sunt înscrişi ca elevi ai Şcolii Generale nr. 16, iar liceenii aparţin de Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand”.
Începuseră deja orele. Ardeam de nerăbdare să aflu cum se desfăşoară o oră de curs în detenţie. Intrăm la clasa de gimnaziu, unde unsprezece învăţăcei încearcă să desluşească tainele geografiei. Manualele sunt aşezate l
