Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai puţini şefi în minerit şi energie

Publicat in Impact in Gorj, marți 16 octombrie 2012 ·

Mai puţin cu 160 de şefi! Acesta este rezultatul acţiunii de evaluare efectuate de actuala conducere a CE Oltenia. Finalizarea acestei acţiuni pică tocmai bine, cu atât mai mult cu cât chiar şi secretarul de stat Rodin Traicu se va interesa, în vizita pe care o va efectua la compania mai sus menţionată, de stadiul acţiunii de reducere a personalului cu funcţii de conducere.

Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Rodin Traicu va profita de vizita pe care o va efectua în Gorj şi se va interesa şi de situaţia şefilor din CE Oltenia. Numai că acesta va avea parte de o surpriză şi asta pentru că ceea ce nu a realizat fostul director general Constantin Bălăşoiu, a fost adus la îndeplinire de către actuala conducere a CE Oltenia. Nu trebuie omis faptul că însuşi premierul Victor Ponta a remarcat, într-una din vizitele efectuate la Gorj, faptul că numărul şefilor este foarte mare şi că se poate funcţiona şi cu mai puţini. Directorul Resurse Umane din cadrul CE Oltenia, Ion Răuţ, a declarat că „au fost analize succesive asupra numărului de posturi de conducere şi s-a reuşit o reducere a acestora cu circa 20%, încât pe partea de posturi de conducere în aparatul funcţional acestea au fost reduse cu circa 160 de posturi”. Acesta a mai precizat că se vor mai efectua analize, însă, la momentul de faţă fluxurile de decizie sunt corelate pe actuala schemă organizatorică, care este în stabilitatea necesară. În ceea ce priveşte situaţia actuală, directorul Resurse Umane din CE Oltenia a mai declarat că acţiunea de evaluare în executivul CE Oltenia este finalizată, dar că „este posibil ca la nivelul sucursalelor să aibă loc numiri însă după luna iunie”. Conform comunicatului de presă, publicat pe site-ul CE Oltenia, la ora actuală în companie organigrama societăţii cuprinde 346 posturi de conducere.

Situaţia posturilor de conducere din CE Oltenia

Numărul total

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 49 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 17 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 53 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 17 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 33 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum 47 minute
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 4 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 5 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°