Deoarece jucătorii se aflau în timpul liber, antrenorul stelist a decis să nu îi pedepsească în niciun fel pe fotbaliştii care au fost în club, dar nu au ajuns într-o stare atât de avansată de ebrietate. Mai ales că alături de jucători a fost chiar şi managerul Mihai Stoica. Totuşi, Stefan Nikolic şi Gabi Matei nu vor scăpa la fel de uşor.
Reghe i-a spus lui Gigi Becali că fotbaliştii nu vor avea de suferit pe plan sportiv, dar nici nu poate lăsa lucrurile aşa. Cei doi vor fi penalizaţi cu 25% din contractul pe un an, aşa cum este prevăzut în regulamentul de ordine interioară, la încadrarea grav prejudiciu adus imaginii clubului. Astfel, Stefan Nikolic va scoate aproximativ 30.000 de euro din buzunar pentru escapada de sâmbătă, în timp ce Gabi Matei, al cărui contract este ceva mai mic, trebuia, iniţial, să achite doar 25.000 de euro.
Ulterior, după ce şi Nikolic a confirmat că Matei a vomitat doar din cauză că şi-a văzut colegul, pedeapsa lui a mai scăzut, urmând să-i fie reţinută prima de Europa League, care urma să fie în jurul a 15.000 de eruo. "Eu am vrut să-i iert, dar nu m-a lăsat 'Reghe'. El mi-a spus că vrea amendă maximă pentru ei. Eu i-am spus: 'tată, esti nebun!? Asta înseamnă vreo 30.000 de euro. Lui Matei îi voi lua doar prima de Europa League că el a vomitat doar după ce şi-a văzut colegul", a explicat Becali.
Cea mai mare amendă din istoria Stelei a fost încasată de Juan Toja, care a primit 60.000 de euro amendă, adică tot 25% din contractul său, care era, însă, de 240.000 de euro pe an.
Deoarece jucătorii se aflau în timpul liber, antrenorul stelist a decis să nu îi pedepsească în niciun fel pe fotbaliştii care au fost în club, dar nu au ajuns într-o stare atât de avansată de ebrietate. Mai ales că alături de jucători a fost chiar şi managerul Mihai Stoica. Totuşi, Stefan Nikolic şi Gabi Matei nu vor scăpa la f