Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O tabără cu 150 de romi din România, evacuată luni dimineaţă de lângă Paris

Publicat in Cancan, luni 15 octombrie 2012 ·

Cei 150 de romi din România locuiau în această tabără de doi ani, însă în aprilie anul acesta un tribunal din oraşul Bobigny, aflat în apropiere, în departamentul Seine-Saint-Denis, a hotărât ca aceştia să fie evacuaţi, din cauza condiţiilor precare de locuire din această aşezare, începând cu data de 13 iunie 2012.

Dat fiind numărul mare de copii care trăiau în tabăra de la Noisy-le-Grand, instanţa a mai hotărât amânarea cu două luni - termenul maxim în majoritatea deciziilor de evacuare -, pentru ca locuitorii să aibă timp să găsească alte locuinţe.

În 8 octombrie, prefectura Seine-Saint-Denis a organizat o întâlnire pentru a stabili cele mai bune metode pentru derularea operaţiunii de evacuare, la care au participat ONG-uri locale, dar nu şi reprezentanţi ai locuitorilor taberei. În urma discuţiilor, nu a fost stabilită o dată exactă pentru desfiinţarea taberei.

Săptămâna trecută, poliţişti şi oficiali de la prefectură au vizitat tabăra de mai multe ori şi i-au prevenit informal pe locuitori că urma să fie evacuaţi în dimineaţa de 15 octombrie. Însă, de la jumătatea lunii septembrie, poliţiştii, îmbrăcaţi adesea în civil, au mers în tabără pentru a le spune oamenilor să plece, evacuarea fiind iminentă.

Luni, în jurul orei locale 8.15, aproximativ zece dube ale poliţiei au înconjurat tabăra, locuitorii având la dispoziţie o oră pentru a-şi aduna lucrurile şi a pleca, după care buldozerele le-au distrus barăcile.

Potrivit Amnesty International, locuitorii acestei tabere au aşteptat toată ziua în faţa primăriei, însă edilul a refuzat să primească pe cineva în audienţă privind operaţiune de evacuare de dimineaţă.

"Încercăm să găsim soluţii ca să nu doarmă pe străzi la noapte", a spus un activist local, Didier Cusserne.

"Autorităţile franceze trebuie să aibă grijă ca evacuările pe care le fac să fie în concordanţă cu obliga

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 4 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 3 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 6 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Vremea

București
acum

26°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

18°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°