Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegerile locale din Belgia: scindarea ţării, din nou posibilă

Publicat in rfi, luni 15 octombrie 2012 ·

Victoria lui Bart de Wever (N-VA) la Anvers în nordul ţării (37,5%) a dus imediat la cererea acestuia pentru autonomia Flandrei. Mare câştigator al alegerilor federale din 2010 şi potenţial prim-ministru la acea vreme, De Wever le-a promis atunci flamanzilor că se va bate chiar şi pentru independenţă.

Corespondenta RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan

Un Bart De Wever complet transformat este cel care câştigă acum Primăria Anversului, care timp de 60 de ani a afişat doar culorile socialiste. El a considerat scorul de duminică drept "cea mai mare victorie electorală de la al Doilea Război Mondial şi până astăzi".

Cu 60 de kilograme în minus şi câţiva ani în plus, Bart arată acum ca un politician demn de luat în seamă. După ce a ratat în 2010 postul de prim-ministru, el şi-a propus câştigarea Primăriei din nord, ca un trofeu şi o nouă dovadă că în Flandra se doreşte independenţa.

Imediat după anunţul rezultatelor, Bart De Wever i-a cerut prim-ministrului Elio di Rupo să înceapă negocierile pentru o mai mare autonomie a Flandrei.

Pentru Noua Alianţă Flamandă (N-VA) acest scor de 37,5% este văzut acum la Anvers ca un preludiu la scorul alegerilor naţionale din 2014. Începând încă de astăzi, De Wever îi ameninţă însă pe politicienii de la Bruxelles.

"Guvernul acesta nu este susţinut de flamanzi", a declarat el de pe treptele Primariei din Anvers, făcând refererire la fiscalitatea prea mare care îi oprimă pe cei şase milioane de flamanzi.

În Belgia, Bart de Wever este temut, iubit şi detestat deopotrivă. Pe 13 iunie 2010, victoria sa în nordul ţării a dus la cea mai gravă criză politică pe care micul regat a cunoscut-o vreodată. S-a vorbit atunci în mod serios despre scindarea ţării, iar pericolul apare din nou după aceste alegeri locale, al căror impact naţionaliştii flamanzi speră să-l observe la nivel naţional. Bruxelles,

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 2 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Consiliul Uniunii Europene sancţionează persoane şi entităţi pe care le acuză de „destabilizarea” Republicii Moldova

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul UE a anunţat marţi impunerea de sancţiuni europene împotriva a şapte persoane şi trei entităţi pe care le consideră „responsabile pentru acţiuni care urmăresc destabilizarea” democraţiei în

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°