Membrii comitetului norvegian ne-au reamintit semnificatia proiectului comunitar, din perspectiva valorilor asociate Premiului Nobel pentru Pace.

Din cand in cand, Comitetul norvegian ne surprinde prin optiuni neconventionale in privinta laureatilor Premiului Nobel pentru Pace. De cele mai multe ori, aceasta senzatie ne este provocata de modul cu totul si cu totul special in care „Cei Cinci" combina trecutul si viitorul, asa cum se si cuvine intr-un rationament centrat pe conceptul de pace si pe notiunile conexe (aproape intotdeauna problematice) de democratie, libertate, drepturi ale omului. Daca celelalte distinctii Nobel, cele „suedeze", sunt acordate de foruri academice ce opereaza intr-o logica orientata spre trecut, decizia in cazul premiului pentru pace revine unui grup desemnat de parlamentul norvegian, cuprinzand cel mai adesea politicieni sau fosti politicieni. Aceasta mult criticata breasla tinde, spre meritul ei, sa deteste fragmentarea axei timpului: politicienii vorbesc intotdeauna despre viitor, chiar si atunci cand verbele sunt la timpul trecut. Dozarea adecvata este cea care face ca un discurs sau o decizie sa isi atinga scopul. Anul acesta, „Cei Cinci", desemnati pe baza algoritmului parlamentar, au hotarat sa ne transmita un enunt despre trecutul si viitorul Uniunii Europene. O puteau face acum cinci ani sau anul trecut, dupa cum la fel de bine ar fi putut amana recompensarea UE: in ciuda vocilor sceptice, aceasta organizatie va rezista. Insa membrii comitetului norvegian - cetateni ai unei tari ce nu a dorit integrarea in UE - au gasit ca acum era momentul sa ne reaminteasca semnificatia proiectului comunitar, din perspectiva valorilor ce inspira Premiul Nobel pentru Pace. Argumentatia lor reia, in mare, bine cunoscuta teza potrivit careia intre tarile democratice si legate prin relatii comerciale si economice solide tinde sa se consolideze