Cunosc majoritatea textelor scrise despre dispariţia iminentă a TVR Cultural. Ştiu că mulţi spun că nu e nici o pierdere, că oricum era prăfuit. Că alţii l-au susţinut până în ultima clipă. Ştiu şi ce promite Elwis: că TVR 2 Cultural va fi o altă Mărie, cu o pălărie mai feşăn şi cu resurse mai consistente în numele culturii. Textul următor e, fireşte, subiectiv, pentru că e, de data asta, şi despre mine. R.I.P. TVR Cultural.

Mă simt dator să încep acest text cu un disclaimer: Am lucrat vreme de patru ani în TVR, la TVR Iaşi şi am realizat vreme de doi ani o emisiune culturală pe TVR 3, iar vreme de un an a fost preluată de TVR Cultural.

Restul chestiunii se leagă cumva de disclaimer: deşi nu am beneficiat nici o clipă de vreun avantaj material de pe urma difuzării pe TVR Cultural, am „tras“ multe foloase în planul hulitei notorietăţi („stai liniştit, bă, nu te ştie nici maică-ta de acolo!“, vor zice unii). Nu m-au oprit băbuţele pe stradă să mă felicite pentru emisiune, dar mulţi amici care habar nu aveau că fac emisiuni TV au remarcat prezenţa mea pe acest post, fără a-i fi „obligat“ să se uite.

În urmă cu ceva ani, am realizat pentru „Suplimentul de cultură“ un dosar despre TVR Cultural, precedat de un interviu pe care directorul canalului, Daniela Zeca-Buzura, i l-a acordat colegului mei Răzvan Chiruţă. Nici interviul, nici dosarul (care avea ca titlul „«Să mai avem puţină răbdare» cu TVR Cultural?“) nu au fost „comode“ pentru TVR Cultural sau pentru doamna Zeca-Buzura. Problemele erau şi atunci aceleaşi: de ce „produsul“ nu performează, de ce încă mai practică unii realizatori „păşunismul“.

Întoarcerea la răspunsurile din 2007 la ancheta cu pricina mi se pare un exerciţiu interesant. Bogdan Ghiu, apărător şi astăzi al TVR Cultural, spunea atunci că „nu este necesar un canal care să abordeze cultura sectorial“, că „a-l închide sau a-i pune