Angajaţii de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea s-au întors la serviciu pentru a asigura instalaţiile în vederea reluării producţiei, după ce la sfârşitul săptămânii trecute au primit avansul pe luna august şi tichetele de masă aferente aceleiaşi luni, a anunţat liderul sindical interimar, Corneliu Cernev, precizând că, până la jumătatea lunii octombrie, se speră ca angajaţii să primească şi lichidarea pe luna august.
"Salariaţii au primit pe card avansurile pe luna august şi sperăm ca până pe 17 octombrie să intre şi lichidarea pe aceeaşi lună. Azi (n.r. - vineri) s-au primit şi tichetele de masă aferente lunii august, nu ştim nimic în acest moment despre salariile pe luna septembrie, iar salariaţii sunt prezenţi cu toţii la serviciu şi aşteaptă reluarea producţiei. S-a făcut revizia şi vrem ca producţia să se reia", a declarat Corneliu Cernev, citat de Mediafax.
În şedinţa de săptămâna trecută, Guvernul a decis să acorde ajutoare sociale pentru aproximativ 500 de angajaţi dintre cei 3.353, deşi anterior ministrul Muncii anunţa că se vor acorda ajutoare sociale doar celor care încasează mai puţin decât salariul mediu pe economie.
Activitatea Oltchim este oprită de la sfârşitul lunii august, iar salariile angajaţilor nu au fost achitate integral. Ministerul Economiei deţine 54,8% din acţiunile combinatului chimic. În acţionariat se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deţine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.
Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de acţiuni deţinut de stat, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 mil. euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.
Până la viitoarea tentativă de privatizare, Guvernul a cerut Comisiei Europene avizul pentru ca la Oltchim să fie aco