„Clasa politică” din licee este în fierbere şi încearcă, pe ultima sută de metri, să îi convingă pe votanţi că merită să le acorde încrederea şi să-i desemneze în funcţii înalte, în viitoarele Consilii ale Elevilor. Au loc ultimele negocieri pentru funcţii, dar se stabilesc şi strategii în eventualitatea câştigării alegerilor. Aceasta este atmosfera din liceele focşănene, unde sunt mai mulţi candidaţi pe o funcţie. Mai liniştite sunt apele la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” din Focşani, unde un singur licean râvneşte la funcţia de preşedinte al Consiliului Elevilor.
În total, la nivelul municipiului Focşani candidează pentru fotoliul de preşedinte 67 de elevi. De asemenea, la Adjud s-au înscris în cursă, în cele două licee, nu mai puţin de 14 candidaţi, iar la Mărăşeşti există 6 candidaţi, în vreme ce la Panciu s-au înscris 11 elevi din cele două licee. La Vidra sunt 5 candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Elevilor, iar la Dumitreşti s-au înscris în cursă doi elevi. În ambele localităţi există câte un singur liceu.
Alegerile în vederea desemnării preşedinţilor Consiliilor Elevilor vor avea loc miercuri, în toate liceele din judeţ. Tinerii vor vota favoriţii, exact ca la un scrutin real.
„Clasa politică” din licee este în fierbere şi încearcă, pe ultima sută de metri, să îi convingă pe votanţi că merită să le acorde încrederea şi să-i desemneze în funcţii înalte, în viitoarele Consilii ale Elevilor. Au loc ultimele negocieri pentru funcţii, dar se stabilesc şi strategii în eventualitatea câştigării alegerilor. Aceasta este atmosfera din liceele focşănene, unde sunt mai mulţi candidaţi pe o funcţie. Mai liniştite sunt apele la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” din Focşani, unde un singur licean râvneşte la funcţia de preşedinte al Consiliului Elevilor.
În total, la nivelul municipiului Focşani candidează pentru