Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vînătorul de comori

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 16 octombrie 2012 ·

În cariera sa, Louis van Gaal a propus fotbalului mare nume de tineri fotbalişti care, între timp, au devenit uriaşi.

Poate că multora li se va părea stranie formula de echipă a Olandei din meciul cu România. Sau, mai bine zis, numărul mare de fotbalişti tineri şi foarte tineri cărora Louis van Gaal le-a găsit locul în modulul tactic gîndit de el. Nu este însă doar un episod singular, e o caracteristică a acestui antrenor olandez, ajuns la 61 de ani, în a cărui carieră se regăsesc un număr foarte mare de tineri promovaţi.

La 20 de ani, Louis van Gaal era legitimat la Ajax. N-a avut niciodată privilegiul de a-şi construi o carieră de jucător la această echipă. Antrenor era pe atunci românul Ştefan Covaci, care nu i-a dat prea multe oportunităţi. Poate şi de aceea, o dată ajuns pe scaunul lui, Van Gaal a procedat de manieră total opusă. În paranteză fie spus, debutul său ca fotbalist în Eredivisie e legat tot de un român, Mircea Petescu, care antrena pe vremea aceea echipa Telstar.

Van Gaal i-a fost o bună perioadă secund lui Leo Beenhakker la Ajax. Tocmai plecase Johan Cruyff la Barcelona, iar cei doi au preluat echipa din Amsterdam. Era vara lui 1988, iar vedeta “lăncierilor” era Dennis Bergkamp. În 1991, Beenhakker a luat drumul Madridului, ceea ce s-a convertit în marea şansă a lui Van Gaal. dar, veţi vedea mai tîrziu, a multor fotbalişti.

Perioada Ajax

Există o certă confuzie cu privire la anumite nume. Trebuie lămurit din prima faptul că Bergkamp (18 ani), Richard Witschge (19 ani) şi Ron de Boer (18 ani) au debutat cu Cruyff, iar Frank de Boer (19 ani) a făcut-o cu Beenhakker, dar cu Van Gaal ca asistent. Însă apoi au urmat alţii:

Edwin Van der Sar (22 de ani). Teoretic, el debutase cu Beenhakker, însă a fost adus de Ajax la solicitarea lui Van Gaal. Iar sub mandatul acestuia a devenit titular, în locul lui Stanley Menzo. @N_

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 6 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 48 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 36 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 10 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 29 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 22 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°