Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funeriu: Ponta NU A PLĂTIT BURSELE pentru 13.000 de elevi din învăţământul profesional

Publicat in Romania Libera, marți 16 octombrie 2012 ·

Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu îi cere premierului Victor Ponta ca Guvernul să adopte urgent HG în vederea alocării burselor pentru elevii din învăţământul profesional, în bugetul pe 2012 fiind prevăzute de Guvernul Boc 176 de milioane de lei pentru plata acestora, potrivit Mediafax.

"Victor Ponta nu a acordat nici până azi bursele care se cuvin legal elevilor din învăţământul profesional pe care l-am reînfiinţat în februarie 2012. Îi solicit lui Victor Ponta să adopte urgent hotărârea Guvernului pentru alocarea acestor burse. În urma reînfiinţării învăţământului profesional prin OM 3168 din februarie 2012, un număr de peste 13.000 de elevi au ales această cale, în colaborare cu firme de calitate din România. Elevii din învăţământul profesional nu au primit vreun leu din ceea ce li se cuvine prin lege, pentru că Guvernul nu a aprobat hotărârea de guvern respectivă", afirmă Funeriu, într-o declaraţie transmisă marţi MEDIAFAX.

Consilierul prezidenţial precizează că a prevăzut în bugetul anului 2012 bani pentru ca toţi elevii din învăţământul profesional să primească o bursă de 200 de lei din partea statului, începând cu luna septembrie.

"Pentru ca Ponta să nu aibă dubii, sunt 176 de milioane de lei puse deoparte pentru bursele elevilor, îi pot spune şi capitolul şi titlul din buget unde se află banii", susţine consilierul prezidenţial, fost ministru al Educaţiei.

De asemenea, Funeriu consideră că neacordarea acestor burse dovedeşte că Guvernul Ponta doreşte desfiinţarea învăţământului profesional.

"În loc să vină cu iniţiative năstruşnice precum bacalaureatul second-hand, Victor Ponta ar face bine să-i asculte pe anagajatorii de calitate care sprijină învăţământul profesional înfiinţat în mandatul meu şi să susţină învăţământul profesional. Neacordarea acestor burse dovedeşte că guvernul Ponta doreşte desfiinţarea învăţămâ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°