Printre zeii nomazi veniţi pe insulă erau câţiva dintre cei mai vechi, cu des­cen­denţă primară, porniţi în călătorie din chiar illo tempore. Cu toate că nu au su­pravieţuit tuturor schimbărilor de pa­ra­digmă religioasă, nu pot fi consideraţi ca aparţinând unui panteon secund, nu sunt figuri mitologice cameleonice, care îşi schimbă cu uşurinţă identitatea sau se adaptează însuşirilor altor zei sau eroi pe care îi întâlnesc în noile locuri de cult.

Sunt reprezentări mitologice mult mai pu­ternice. Includ în mitema lor iniţială atribute ale zeităţii supreme, unice, fără să fie neapărat zei ai creaţiei, zei ai înce­pu­tului de necontestat. Nu au înfăptuit lumea, dar sunt divinităţi civilizatoare, gu­vernează călătoriile iniţiatice şi înte­me­ierea de noi colonii. Aduc aici matri­cea lumii din care au venit, ordinea aceea anume a locului iniţial, ordine care va fi greu de contestat: armonia pri­melor gesturi tradusă uneori în legile mu­zicii. Stăpânesc focul şi astrul solar, stră­lucirea cunoaşterii.

Puterea lor este legată de cea pro­fe­ti­că, iar altarele le sunt venerate ca lo­curi ale cunoaşterii care vine din timpul mi­tic al iniţierii, ca şi cum ar şti jaloa­ne­le drumului şi sensul traiectului astral al soarelui de la strălucirea diurnă până la focul întunecat, ascuns privirii, dar care continuă să ardă, undeva, nevăzut, dar ştiut, în noapte sau în lumea de din­colo, nepământeană, infernală. O flacără neagră, fără lumină, dar a cărei com­bus­tie descrie chiar puterea divină a acestor zei. Numele lor însemnă ardere.

Arderea mai era febră, molimă, ciumă şi plăgi, răspândite cu uşurinţă de colo, de colo, prin voinţa acestor zei, dar, cel mai adesea, de săgeţile lor, atribut aproa­­pe universal, armă redutabilă, care nu-i părăseşte în niciunul dintre noile lo­curi de cult.

Dintre toate elementele primordiale, sunt legaţi de foc – cataliz