Mai este puțin timp până la alegeri, iar candidații nu mai au când să împroaște cu noroi. A venit momentul să încerce măcar să se ia în serios
În seara de 3 octombrie, ceea ce începuse să semene cu un spectacol cu final așteptat a redevenit o campanie electorală incendiară. În prima din cele trei confruntări ale candidaților la președinția SUA, Mitt Romney, senin și amuzant, l-a depășit sub toate aspectele pe Barack Obama. Președintele părea mai extenuat ca niciodată și s-a dovedit incapabil nu numai să-și apere măsurile luate în cei patru ani de mandat, ci și să-și facă înțeleasă viziunea pentru următorii patru ani.
Pentru Mitt Romney, dezbaterea a venit ca o gură de aer, la finalul unei luni dificile. De la convențiile celor două partide și până acum, Obama a crescut constant în sondaje, în timp ce contracandidatul său a trebuit să se lupte cu două lovituri puternice de imagine. Pe de o parte, candidatul republican a reacționat urât și total nepotrivit la vestea morții ambasadorului american din Libia; apoi, a fost înregistrat catalogând 47% din populația țării drept căpușe inutile, care votează cu Obama pentru că îi lasă să nu-și achite impozitele pe venit.
Așa se explică de ce, înainte de prima dezbatere dintre cei doi, președintele conducea cu doar trei procente în sondaje, însă devenise favorit în nouă dintre cele zece „state-probemă“, în timp ce Mitt Romney reușise să-l depășească, dar doar cu un procent, în cel de-al zecelea, Carolina de Nord. În Ohio, unde în general preferințele alegătorilor le reflectă cel mai bine pe cele la nivel național, președintele în funcție se bucura de un avans de peste cinci procente.
Republicanul nu reușise să fie convingător nici măcar în privința reformelor economice, care reprezintă punctul său forte în această confruntare.
Metaforizând, putem spune că Mitt Romney nu are neapărat de urcat un