În orice poveste bine scrisă, există întotdeauna o veste bună şi una rea, pentru fiecare personaj cu oarecare greutate. Luaţi cazul Scufiţa Roşie! Vestea rea, pentru fetiţa harnică şi cu inima bună este, desigur, lupul; vestea bună... vînătorul. Pentru lup, căci şi el e un personaj important, vestea bună este... bunicuţa pe care o poate înfuleca la felul întîi, iar vestea rea, puşca vînătorului. Pentru bunicuţă, vestea bună este Scufiţa Roşie, iar cea rea, acelaşi lup... şi aşa mai departe. Credeţi că reţeta se aplică doar poveştilor pentru copii? Atunci, luaţi aminte la Hamlet! Pentru Ofelia, vestea bună este dragostea tînărului Hamlet, iar cea rea, rătăcirea lui în labirintul complicat al puterii şi al răzbunării unui tată asasinat. Pentru regina Gertrude, vestea rea este, desigur, moartea bunului ei soţ, Hamlet-tatăl, iar cea bună, faptul că poate rămîne regină, după cununia grabnică cu fratele celui dispărut. Pentru Polonius, numai veşti bune, cîtă vreme poate ţese, în jurul stăpînilor săi, intrigile din sfera puterii; vestea rea, vîrful de spadă care-l trimite în lumea eternă a umbrelor... şi aşa mai departe, după acelaşi calapod, vieţile personajelor Laertes, Horaţio, Rozenkrantz şi Guildenstern, ba chiar şi revenirea stafiei bătrînului Hamlet se scurg între o veste bună şi una rea. Oricine se poate încredinţa de infailibila funcţionare a mecanismului; mărturie pot depune Caragiale sau Plaut, J. R. R.Tolkien, ori Haruki Murakami.
Regula pare folositoare şi pentru a zugrăvi esenţa politicii, în general, a celei atît de perstriţ colorate de pe malurile Dîmboviţei, în special. Iată, spre exemplu, cazul domnului Antonescu, cap... de coloană în Legiunea Liberală. Vestea rea este că, datorită cîtorva zile petrecute la Cotroceni, s-a îmbolnăvit grav de depresie... în sondaje. Şansele, chiar şi la candidatura prezidenţială, se topesc de atunci încoace mai abiti
