Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tribunalul a contopit pedepsele lui Sile Cămătaru, acesta mai are de executat patru ani din 13

Publicat in Gandul, marți 16 octombrie 2012 ·

Tribunalul Bucureşti (TB) a admis, marţi, cererea lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, de contopire a pedepselor primite de acesta în procesele penale, stabilind că acesta are de executat 13 ani de închisoare, nouă dintre aceştia fiind deja petrecuţi după gratii.

TB a dezbătut, marţi, cererea de contopire a executării pedepselor lui Vasile Balint, prin care acesta a solicitat instanţei să constate perioada totală de detenţie pe care trebuie să o execute ca urmare a mai multor decizii penale primite de-a lungul timpului, precum şi perioada efectiv petrecută în spatele gratiilor.

Concret, miza acestui proces a fost stabilirea cu exactitate a perioadei pe care Sile Cămătaru o mai are de petrecut în închisoare ca urmare a deciziilor de condamnare primite în dosarele sale penale.

Avocatul acestuia a arătat, în sala de judecată, că Sile Cămătaru a petrecut în închisoare perioada mai 2004 - decembrie 2011, respectiv şapte ani şi jumătate, precum şi aproximativ un an şi opt luni, în perioada 2001-2002. Apărătorul lui Cămătaru a arătat că aceste perioade trebuie adunate şi apoi scăzute din pedeapsa totală de 13 ani de închisoare ce rezultă din condamnările definitive date în cazul clientului său.

Tribunalul Bucureşti a admis cererea şi a stabilit că pedeapsa rezultată în urma deciziilor definitive existente pe numele lui Vasile Balint este de 13 ani de închisoare, din care vor fi scăzute perioadele efectiv executate de către acesta în închisoare.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Vasile Balint, cunoscut drept Sile Cămătaru, condamnat pentru proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane, a fost transferat, 24 iulie, din arestul Poliţiei Capitalei la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova, anunţa atunci Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Sile Cămătaru a fost ad

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 9 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 4 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 4 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum o ora
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 2 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 13 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°