Brașovul turistic nu contenește de a se umple de kitsch-uri, multe din păcate fiind puse la punct cu acordul celor din Primărie.
Unul dintre nefericitele exemple este kitsch-ul de pe strada Mihail Sadoveanu, pe colț cu strada Republicii (Purzengasse), fosta stradă a Porții, denumită astfel pentru că era principala intrare în Cetate.
Tarabagii cu „chinezării“ (deși multe dintre lucrurile fabricate în China sunt de mult mai mult bun gust și calitate) pe lângă faptul că lasă mizerie în zonă, în lipsa unei toalete publice își rezolvă problemele pe la colțuri, după cum s-au plâns locatarii într-un memoriu trimis atât conducerii Primăriei, cât și consilerului FDGR Christian Macedonschi.
Mai mult, un protest pe aceeași temă a venit și din partea Asociației meșteșugarilor și artiștilor populari, care ei nu au loc în centru, în schimb comercianții de astfel de kitsch-uri și-au găsit liniștiți loc, pe autorizația lor fiind consmenată vânzarea de… produse artizanale tradiționale. Evident, niciun inspector de la Primărie (că specialist în cazul ăsta poate nu e cazul să-l numim, că omul poate nu face diferența între un obiect de artizanat și porcăriile respective) nu și-a bătut capul să vadă ce este acolo.
Iar acest lucru se întâmplă în contextul în care chiar Macedonschi, în calitate de consilier local, a depus în 8 august la Registratura Primăriei o interpelare pe această temă, la care nimeni nu a catadiscit să-i răspundă. În acest context, mai miră pe cineva că Primăria condusă de primarul George Scripcaru are un comportament indolent cu petenții care vin cu probleme la „aleși“???
Brașovul turistic nu contenește de a se umple de kitsch-uri, multe din păcate fiind puse la punct cu acordul celor din Primărie.
Unul dintre nefericitele exemple este kitsch-ul de pe strada Mihail Sadoveanu, pe colț cu strada Republicii (Purzengasse), fosta stradă a