Cartea "Lucruri care nu pot fi spuse altfel" e intr-o buna bucata descrierea unei felii teoretice cinematografice, in alt interval aducerea la prezent - chiar la prezentul filmului romanesc - a realismului bazinian. Dar mai are spre final o felie polemica importanta. Una pe care Gorzo nu a mizat intimplator. Andre Bazin, un critic de film esential, este prezentat de Andrei Gorzo in contrast cu alte directii ale filmului postbelic (si ale criticii de film) si afirmat ca o baza indiscutabila pentru pornirea Noului Cinema Romanesc (prescurtat, NCR, denumire preferata "Noului Val", probabil perceput ca prea arogant). Scurt: Bazin era un critic al montajului ca maniera fundamentala de mistificare, modificare a realitatii, contra scolii propagandistice (si imediat de entertainment) de construct ideologic prin imagine montata. Se situa pe pozitii adverse scolii brechtiene care avea sa gaseasca un elev stralucit tot in redactia "Cahiers du cinema" in mai tinarul Jean-Luc Godard. Bazin a dorit reabilitarea cadrului lung, o forma sigura de contracarare a jocului necontrolat al imaginii si o forma sigura de autenticitate din punctul lui de vedere. Regizori precum Chantal Akerman sau John Cassavetes au continuat aventurile realiste in cinematografie. Gorzo scrie cu ironie indreptatita despre comparatiile facute, dupa primele filme ale lui Cristi Puiu, cu Dogma daneza - curent care a expus unele dintre credintele realiste, dar care a luat-o rapid in alte directii fara sa aduca noi contributii mostenirii lui Bazin. Urmeaza un capitol in care Gorzo explica de fapt politica de film a lui Puiu, cu o traditie in spate, cu declaratii care il arata hotarit de fiecare data s-o rupa cu povestile, cu narativul, cu formele primitive de manipulare si sa insiste pe schemele complicate ale autenticului. Iar din Puiu se trag toti. Mungiu inainte de Puiu (Occident) era altfel, Muntean la fel. In