Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Film controversat despre Islam, difuzat la Vatican

Publicat in rfi, marți 16 octombrie 2012 ·

Nici nu s-au stins bine ecourile protestelor violente stârnite în lumea musulmană de difuzarea unui film anti-Islam, că un altul stârneşte reaţii virulente. De data aceasta, filmul în cauză, “Demografia musulmană”, a fost difuzat chiar la Vatican de un înalt prelat, cu ocazia unui sinod special convocat de Papa Benedict al XVI-lea.

Filmul încearcă să demonstreze că Europa se va “islamiza” treptat. A fost lansat în urmă cu trei ani pe Youtube şi de atunci a fost vizionat de peste 13 milioane de persoane. Luni însă, el a fost prezentat în faţa a peste 300 de episcopi şi experţi veniţi de peste tot din lume pentru sinodul special convocat de Papa Benedict al XVI-lea. Tema sinodului este lansarea unei noi evanghelizări a planetei.

Filmul încearcă să demonstreze, cu ajutorul unor cifre, că Europa se va islamiza accelerat şi că în aproximativ patru decenii cultura creştină se va prăbuşi. Documentul video, făcut în Statele Unite de anonimi şi de inspiraţie evanghelică avertizează că, în 20 de ani, de pildă, Franţa va deveni o “republică islamică”, relatează “Le Figaro”.

Problema cea mai mare nu ar fi fi apariţia filmului în sine, ci faptul că a fost prezentat de cardinalul Peter Turkson, un african care ocupă unul dintre cele mai importante posturi la Vatican: consiliul pontifical Justiţie şi Pace. Prelatul a avut ideea de a prezenta filmuleţul pe post de intervenţie la Sinod. Evenimentul a început de o săptămână şi fiecare participant are dreptul la o intervenţie de cinci minute pentru a se exprima în faţa celorlalţi. Papa Benedict supervizează lucrările Sinodului, însă nu a fost prezent la proiecţia filmuleţului de 7 minute despre demografia musulmană.

Gestul lui Peter Turkson a stârnit însă imediat controverse. Mai mulţi prelaţi, şocaţi de simplitatea filmului, s-au distanţat imediat de acesta. Comentariul cel mai acid a venit din partea un

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 9 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum 36 minute
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum o ora
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 8 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 13 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°