Cererea Spaniei pentru ajutor financiar şi aprobarea acesteia de către statele zonei euro ar semnala, în sfârşit, pieţelor finaciare că euro este ireversibil, a declarat un oficial spaniol la o întâlnire cu presa internaţională.
Guvernul spaniol consideră că o cerere pentru ajutor extern ar declanşa euforie pe piaţa financiară, cu un avans de 15% pe bursa de la Madrid a doua zi după anunţ şi un declin imediat de 1,5 puncte procentuale al costurilor de împrumut ale statului, potrivit cotidianului The Guardian.
Randamentul obligaţiunilor pe 10 ani ar coborî la un nivel mai suportabil, de circa 4%, şi ar scuti Spania de cheltuieli de 9 miliarde de euro pe an (aproape 1% din PIB).
Cererea Spaniei pentru ajutor financiar şi aprobarea acesteia de către statele zonei euro ar semnala, în sfârşit, pieţelor finaciare că euro este ireversibil, a declarat un oficial spaniol la o întâlnire cu presa internaţională.
Într-un scenariu ideal, Spania nu ar trebui nici măcar să acceseze fondurile disponibile prin linia de credit pusă la dispoziţie de Mecanismul European de Stabilitate, fondul de urgenţă al zonei euro.
Linia de credit ar putea fi "virtuală", necesară doar pentru a asigura declanşarea de achiziţii de obligaţiuni spaniole de către Banca Centrală Europeană (BCE). Dacă BCE ar împinge în jos costurile de împrumut ale Spaniei, ţara ar putea continua să-şi finanţeze deficitul bugetar şi datoria de pe pieţele financiare.
O cerere de bailout ar putea conduce chiar la situaţia în care BCE nu va fi nevoită să cumpere obligaţiuni spaniole, dacă pieţele ar răspunde prin declinul automat al costurilor de împrumut la un nivel care nu ar necesita intervenţie, a spus oficialul.
Spania este pregătită să ceară ajutor financiar statelor din zona euro, astfel încât BCE să poată activa programul de achiziţiile de obligaţiuni, dar o solicitare este întâ