Săptămâna trecută, Daniel Morar a făcut un bilanț al activității DNA sub conducerea sa. Se cuvine să ne aplecăm și noi asupra cifrelor prezentate pentru a ne lămuri dacă a meritat sau nu toată fierberea socială pe care am experimentat-o în acești ani.
La presiunea UE, România a construit una dintre cele mai performante structuri de luptă împotriva corupției la nivel înalt. DNA funcționează ca un mecanism integrat și autosuficient în privința anchetelor penale – pe lângă procurori, aici lucrează și polițiști și specialiști fără a căror contribuție rezultatele ar fi fost fără îndoială mai modeste. Sigur că, în majoritatea cazurilor, DNA nu lucrează singură, însă ar putea-o face.
Din 2005 încoace, au ajuns în fața judecătorilor demnitari de rang înalt, magistrați și funcționari publici cu funcții de conducere acuzați de fapte de corupție, iar instanțele au decis în proporție de 90% că acuzațiile procurorilor erau corecte și i-au condamnat pe inculpați. Au fost condamnați 11 demnitari (un fost premier, un ministru, 2 senatori, 6 deputaţi și un secretar de stat), 50 de conducători de instituții publice sau companii naționale, 60 de persoane din instituții de control, 24 de magistrați și 32 de avocați, 164 de ofițeri de poliție, 6 consilieri din cadrul Consiliilor Județene sau Locale și 26 de persoane având funcția de primar, viceprimar sau subprefect. Conform statisticilor DNA, jumătate dintre cei condamnați de judecători au funcții de conducere.
Aceste date confirmă faptul că problema corupției în România nu e una inventată în Vest de instituții internaționale rele, care vor cu orice preț să ne umilească țara. Cauzele sunt interne, iar percepția publică care răbufnea până în 2005 doar în presă este astăzi confirmată de condamnări definitive. Dacă ceva s-a schimbat în acești ani, acel ceva trebuie căutat aici - în siste
