Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florea: Lansarea candidaţilor USL odată cu Congresul PPE - act de golănie ce nu va trece neobservat

Publicat in Gandul, marți 16 octombrie 2012 · ·

Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea a declarat, marţi, presei, că faptul că toţi liderii Europei grupaţi în PPE se află la Bucureşti este o mare realizare, în primul rând, pentru România şi nu ar trebui să fie în acelaşi timp cu "exhibiţii pe stadioanele patriei" precum lansarea candidaţilor USL de miercuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Golănie. Deci este ca o golănie, foarte clar. Niciun gest politic nu am văzut la USL în ultimele cinci luni - că e din punct de vedere administrativ, că e din punct de vedere legislativ. Să văd că vine cu o propunere, cu soluţii. Nu au nicio viziune asupra economiei României, în schimb au viziuni extraordinar de importante la golănii. Cred că este persoana lui Antonescu, pe care-l văd ca un golănaş şi practic şi pe liberali i-a dus într-o fundătură. Or - ceea ce fac acum, Guvernul Ponta are totuşi alte atribuţii, putea să se întâlnească cu liderii europeni, există totuşi un mod gentil de a face politică, chiar dacă sunt partide adverse, faptul că toţi liderii Europei grupaţi în PPE se află la Bucureşti este o mare realizare în primul rând pentru România, şi nu să fie loc de exhibiţie pe stadioanele patriei. E tipic act de golănie în acest moment şi să nu creadă cineva că va trece neobservat", a spus Florea.

El a adăugat că remarcă "alunecarea liberalilor spre circ şi spre incultură şi mediocritate aproape greu de suportat" şi invită cetăţenii care au avut simpatii proliberale să se îndrepte spre Alianţa România Dreaptă, din care face parte şi PDL, întrucât "efectiv USL face o politică periculoasă de îndobitocire a României şi de maculare a ei, dacă mai poţi să spui, de macularea ei în Europa".

"Probabil că asta-i gândirea lor îngustă, de ură şi de răzbunare", a spus Florea.

USL îşi lansează, miercuri, pe National Arena, candidaţii la alegerile parlamentare, în prezenţa liderilor formaţiunilor co

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 37 minute
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 8 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 9 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°