Veste bună pentru personalul didactic auxiliar din județul Gorj! Comisia de Învățământ a Senatului a dat, în cursul zilei de ieri, un raport suplimentar favorabil, cu un amendament, unui proiect de lege care prevede ca personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar să primească gradație de merit, acordată prin concurs.
Potrivit hotărârii, 16% dintre cadrele didactice și didactice auxiliare existente la nivelul inspectoratelor școlare vor beneficia de gradația care va consta în 25% din salariul de bază. Astfel, personalul didactic auxiliar va beneficia de noile prevederi începând cu anul școlar 2013-2014.
Conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Gorj, aproximativ 800 de persoane din cele care fac parte din personalul didactic auxiliar vor beneficia de gradație. ,,Gradația de merit de 25% din salariul de bază se primește și în acest moment. Singura diferență este că legea în vigoare avea o scăpare, nu includea personalul didactic auxiliar”, a spus Ion Ișfan, inspector general ISJ Gorj.
M.B.

Veste bună pentru personalul didactic auxiliar din județul Gorj! Comisia de Învățământ a Senatului a dat, în cursul zilei