Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenție, părinți! ”Flăcările omoară copii!”

Publicat in Adevarul, marți 16 octombrie 2012 ·

Pompierii mureșeni, alături de reprezentanții companiei E.On Gaz Distribuție, au inițiat campania de informare intitulată ”Flăcările omoară copii!”.

Conform statisticilor pompierilor, copiii au devenit principalele victime ale incendiilor produse în gospodării sau în case particulare. În judeţul Mureş, incendiile au făcut în acest an cinci victime, dintre care două au decedat. Statisticele sumbre arată că în România, în ultimii doi ani, peste 150 de copii au fost victimele unor incendii. În aceste condiții, pentru asigurarea unei mai bune siguranțe a celor mici, pompierii mureșeni au aderat la campania E.ON, ”Flăcările omoară copii!”.

În cadrul campaniei, pompierii vor participa la diverse activități organizate în școlile și grădinițele din Mureș. Cei mici vor fi sfătuiţi să apeleze la 112 în caz de pericol, să cunoască adresa la care locuiesc, dar şi numerele de telefon ale celor apropiaţi şi să nu se joace lângă stâlpii de electricitate.

Vă prezentăm câteva recomandări pentru siguranța copiilor:

Învață copilul să:

nu se joace cu chibriturile, brichetele sau alte surse de aprindere;

se salveze în caz de incendiu sau alt pericol;

anunțe la 112 orice situație care îi pune viața în pericol.

Pentru siguranța copilului tău:

păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;

înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;

nu îl lăsa singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune;

odată cu creșterea, învăţă-l cum să utilizeze sursele de aprindere și să se comporte în situaţii de pericol.

Învață copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:

dacă este singur acasă, să părăsească imediat loc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Mihai Leu. Fostul campion de box și raliuri avea 56 de ani

HotNews acum 3 ore
Mihai Leu s-a stins din viață la doar 56 de ani, scrie GOLAZO.ro. Fost campion mondial de box și fost campion național de raliuri, Leu era internat de mai bine de o săptămână la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Fundeni din București.

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 10 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

Mesaj Ro-Alert în Tulcea: există posibilitatea căderii unor obiecte în zona de graniță cu Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ISU Tulcea, în urmă cu puțin timp, a fost transmis un mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populației din zona de graniță cu Ucraina, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Locuitorii din zonele vizate sunt îndemnați să

Sinodul BOR aprobă canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Cine sunt acestea

HotNews acum 5 ore
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, marţi, în şedinţa de lucru, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare). Şedinţa Sfântului Sinod s-a desfăşurat în Aula Magna

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum 6 ore
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

Vicepremierul Anastasiu: Pachetul fiscal va fi prezentat miercuri, cel târziu joi. „În aceste momente, puzzle-ul se asamblează”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a afirmat, marți, la Digi24, că forma finală a pachetului fiscal ce urmează să fie adoptat de către Guvern urmează să fie prezentat miercuri sau joi de către premierul Ilie Bolojan. „Mâine sau poimâine vor fi terminate

Cea mai mare surpriză de la Wimbledon! Alexander Zverev, al cincilea nume mare eliminat în primul tur

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Favoritul 3 de la Wimbledon, Alexander Zverev (28 de ani, #ATP), a fost eliminat în primul tur de la Wimbledon de către francezul Arthur Rinderknech (29 de ani, #72 ATP), scor 6-7(3), 7-6(8), 3-6, 7-6(5), 4-6. Meciul a durat 4 ore și 45 de minute și

Fetiță de 12 ani, în stare critică după ce a fost lovită de o mașină lângă Cluj Napoca

Mediafax acum 5 ore
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, în urma impactului a fost rănită o fetiță în vârstă de aproximativ 12 ani. Ea a fost intubată și transportată în stare gravă la spital, cu o ambulanță SMURD de terapi

Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

Vremea

București
acum

18°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/30°
joi

15°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

14°/29°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°
sâm.

17°/34°