Patronul Stelei, europarlamentarul Gigi Becali, ţine morţiş să dea scaunul de la Bruxelles pe cel de la Bucureşti, el dorind să fie acceptat ca şi candidat la alegerile parlamentare pe listele liberalilor şi implicit ale Uniunii Social Liberale (USL). Patronul Stelei, europarlamentarul Gigi Becali, ţine morţiş să dea scaunul de la Bruxelles pe cel de la Bucureşti, el dorind să fie acceptat ca şi candidat la alegerile parlamentare pe listele liberalilor şi implicit ale Uniunii Social Liberale (USL).
Chiar dacă liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, sunt bucuroşi că Becali şi-a exprimat dorinţa de a candida din partea lor la alegeri, greii liberali, dar şi cei social-democraţi nu-l vor sub nici un chip pe acesta în rândul lor. Astfel, fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu spune că este o prostie candidatura europarlamentarului din partea liberalilor, părere susţinută şi de Ludovic Orban sau de Alina Gorghiu.
Nici social-democraţii nu sunt încântaţi de apariţia şefului de la Steaua pe listele USL, liderul sectorului 3, primarul Robert Negoiţă, exprimându-şi indignarea faţă de candidatura lui Gigi Becali.
Deşi până ieri după-amiază se vehicula ideea că Becali, latifundiarul din Pipera, va candida în sectorul 6 într-un colegiu în care se va confrunta cu Dan Diaconescu, acesta din urmă a infirmat informaţia, declarând: “Nu voi candica împotriva lui Gigi Becali”.