Aflat la un campionat de rubgy, un britanic a avut parte de un moment care a stârnit râsetele întregului stadion, atunci când, tocmai revenind în tribună, cu două beri în mână, s-a trezit lovit direct în cap de mingea pasată cu putere din teren, potrivit Daily Mail.
Bărbatul se afla la meciul dintre echipele de rugby Harlequins şi Saracens, din cadrul Aviva Premiership, Londra, şi se îndrepta către locul său când jucătorul Nick Evans a trimis mingea, din greşeală, în tribună, mai exact în capul suporterului. Acesta a scăpat berile din mână, în hohotele celor prezenţi, în cele din urmă amuzându-se şi el de situaţie.