Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinţi“ din Focşani va fi, în perioada 15-22 octombrie, gazda expoziţiei „Toamna în cuvinte şi culoare”. Această expoziţie dă startul activităţilor ce se vor desfăşura în cadrul proiectului de parteneriat educaţional intitulat „Citind, găsim cuvinte potrivite”, coordonat de profesoara de limba şi literatura română Paula Miron, de la Şcoala Urecheşti.
Deoarece proiectul este realizat în parteneriat cu alte şcoli din judeţ, la Casa Corpului Didactic sunt expuse creaţiile literare şi plastice atât ale elevilor de la Şcoala din Urecheşti cât şi ale celor de la Şcoala Bilieşti, coordonaţi de profesoara de limba şi literatura română Violeta-Mariana Grigorică; de la Şcoala din Ţifeşti, coordonaţi de profesoara de limba şi literatura română Giană Ramona, şi de la Şcoala Goleşti, coordonaţi de învăţătoarea Camelia Alexandru.
Proiectul educaţional se va desfăşura pe parcursul întregului an şcolar şi urmăreşte dezvoltarea creativităţii elevilor prin lectură, dar şi dezvoltarea competenţei elevilor de a se exprima cursiv şi coerent atât în scris cât şi oral, fiind derulat în parteneriat şi cu alte instituţii de la nivelul judeţului, precum Inspectoratul Şcolar Judeţean, Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene, Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinţi“ şi Muzeul Vrancei.
Galerie foto
Monitorul de Vrancea Data: 17-10-2012
Descriere: Expoziţie de pictură şi creaţii literare
+ Mareste Poza
Monitorul de Vrancea Data: 17-10-2012
Descriere: Expoziţie de pictură şi creaţii literare
+ Mareste Poza
Monitorul de Vrancea Data: 17-10-2012
Descriere: Expoziţie de pictură şi creaţii literare
+ Mareste Poza Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinţi“ din Focşani va fi, în perioada 15-22 octombrie, gazda