Bucureşti. Autorităţile au fost alertate că o femeie s-ar fi aruncat în faţa metroului la staţia Dristor 1. Accidentul a fost semnalat marţi, la ora 12.42.
Purtătorul de cuvânt al METROREX, Evelyne Croitoru, a declarat, pentru Mediafax, că este vorba de o femeie, care s-a aruncat în faţa metroului. Un echipaj SMURD se află la staţia de metrou.
Linia a fost scoasă de sub tensiune, pentru a putea fi scoasă persoana şi a se face investigaţii, astfel că se vor înregistra întârzieri în circulaţia garniturilor.