Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal la Comisia Europeană: Comisarul Dalli demisionează in urma unor suspiciuni de trafic de influenţă

Publicat in Amos News, marți 16 octombrie 2012 ·

Un comunicat de presă succint, transmis Marţi jurnaliştilor acreditaţi la Bruxelles, anunţă că, maltezul John Dalli, comisar european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor, a decis să demisioneze din funcţie, urmare a unei anchete a OLAF privind posibilitatea existenţei unui trafic de influenţă din partea oficialului european în domeniul legislaţiei referitoare la tutun.

Aceasta este prima demisie a unui comisar pentru trafic de influenţă de la demisia Comisiei Santer şi ea survine într-un moment dificil pentru executivul european, care trebuie să facă faţă acuzaţiilor repetate de conflict de interese în mai multe dintre agenţiile europene - exemplu EFSA (Agenţia Europeană pentru Sănătate Alimentară) sau Agenţia Europeană pentru Medicamente.

Ancheta Oficiului European pentru Lupta Antifraudă (OLAF), destul de discretă de altfel, a demarat în luna mai, ca urmare a unei sesizări depuse de o societate producătoare de ţigări. Documentul în cauză menţiona că, un antreprenor maltez s-a folosit de "contactele" cu comisarul Dalli pentru a încerca să obţină o serie de avantaje financiare în contrapartidă cu posibilitatea de a influenţa o viitoare propunere legislativă din domeniul tutunului.

Raportul OLAF a fost transmis Comisiei în data de 15 octombrie. Potrivit comunicatului CE, OLAF a constatat că, "antreprenorul maltez s-a apropiat de societatea respectivă prin intermediul contactelor cu comisarul Dalli şi a încercat să obţină avantaje financiare în schimbul unei influenţe asupra unei eventuale propuneri legislative care ar urma să fie adoptat în viitor". Raportul OLAf menţionează că, "nu a fost încheiată nici o tranzacţie între antreprenor şi societate şi nu a fost efectuată nici o plată", precum şi faptul că, "nu există nici o probă concludentă privind o eventuală participare directă a comisarului".

Preşedintele Comisiei, Jose Manuel

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum 41 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor maşini electrice fabricate la Craiova

News.ro acum 2 ore
Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor vehicule electrice fabricate în România. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice, Puma Gen-E, E-Transit Courier şi E-Tourneo Courier. ”Ford Otosan, unul dintre cei mai mari producăto

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°