Marţi este Ziua Mondială a Alimentaţiei, ocazie pentru a evoca numeroasele probleme pe care le are umanitatea la acest capitol, începînd cu subnutriţia din anumite zone sau chiar cu spectrul foametei şi continuînd cu risipa în ţările bogate. In cele ce urmează vom evoca un alt fenomen, pe care unii comentatori îl numesc “acapararea pămînturilor arabile”.

Expresia vine din engleză, de la “land grabbing”. Verbul “to grab” înseamană a lua, a acapara. Fenomenul nu este chiar nou, dar el a luat proporţii în ultimii 20 de ani odată cu intrarea în modernitate şi în competiţia economiei de piaţă a unor ţări clasificate altădată ca făcînd parte din lumea a treia.

Mai precis, ţări precum China, India sau Coreea de Sud au adoptat, în ultimii ani, standarde şi reflexe de consum occidentale, atît în ce priveşte alimentaţia cît şi la capitolul vestimentar sau al industriei de divertisment. Pentru ca toate aceste nevoi de consum să poată fi satisfăcute, sunt necesare noi surse de materii prime, ori, iată că de zece ani a început o adevărată cursă pe acest “teren”. Iar terenurile agricole figurează pe lista urgenţelor.

China controlează în prezent 1 140 000 de hectare înafara teritoriului naţional, dintre care aproape jumătate în Asia de Sud-Est, iar restul în special în America latină şi în Africa. Coreea de Sud a achiziţionat 850 000 de hectare în străinătate. Campionii în materie sunt însă indienii, care au achiziţionat, treptat şi discret, în jur de două milioane de hectare, practic toate localizate în Africa de Est. Si unele ţări puternic industrializate sunt interesate de acest tip de achiziţii, cum ar fi Franţa care controlează 200 000 de hectare, dintre care trei sferturi în Africa.

Sigur, la prima vedere se poate vorbi de programe de dezvoltare şi de punerea în circulaţie a unor terenuri care oricum nu erau utilizate. Există însă şi temerea că