Noi poziţionări pe scena politică românească în perspectiva legislativelor din decembrie. Liberalii au decis începerea negocierilor pentru un acord politic cu Partidul Noua Generaţie, condus de Gigi Becali şi PNŢCD - aripa Ciorbea.
România pledează în favoarea Chişinăului pentru ca Republica Moldova să obţină cât mai repede regimul liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. Ministrul de externe Titus Corlăţean prezintă la Luxemburg omologilor europeni o scrisoare în acest sens.
Încearcă Marea Britanie să-şi reafirme suvernitatea faţă de Bruxelles? Guvernul de la Londra vrea să iasă de sub jurisdicția Uniunii Europene în materie de justiție şi poliție. În fapt sunt peste 100 de măsuri pe care britancii le vor negocia cu Bruxelles. Dacă măsura intră în vigoare, ea se va aplica după 2014.
Polemică în Franţa după ce guvernul a aprobat extinderea accesului pe piaţa muncii pentru români şi bulgari. În timp ce preşedinta Frontului Naţional Marine Le Pen spune că „executivul de la Paris îşi bate joc de şomerii francezi”, ecologiştii cer şi eliminarea obligaţiei pentru cei care vor un loc de muncă să obţină o autorizaţie de la prefectură . Emisiunea 40 de minute din 16 octombrie 2012
Noi poziţionări pe scena politică românească în perspectiva legislativelor din decembrie. Liberalii au decis începerea negocierilor pentru un acord politic cu Partidul Noua Generaţie, condus de Gigi Becali şi PNŢCD - aripa Ciorbea.
România pledează în favoarea Chişinăului pentru ca Republica Moldova să obţină cât mai repede regimul liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. Ministrul de externe Titus Corlăţean prezintă la Luxemburg omologilor europeni o scrisoare în acest sens.
Încearcă Marea Britanie să-şi reafirme suvernitatea faţă de Bruxelles? Guvernul de la Londra vrea să iasă de sub jurisdicția Uniunii Europene în materie de justiție şi poliție. În