Reprezentanții Direcției Silvice au încheiat vânătoarea de vulpi de la Mircești, comuna Vânători. Potrivit oficialilor Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), s-a cerut suspendarea acestei acțiuni până când analizele vor confirma sau nu că în localitate a existat un animal bolnav de rabie. „Analizele pe care le-am luat în cazul primei vulpi care a fost împuşcată nu sunt încă gata. Dacă acestea vor confirma că animalul era bolnav de rabie, atunci vom relua această acţiune”, ne-a declarat Adrian Rădulescu, purtătorul de cuvânt al DSVSA.
Săptămâna trecută, un bărbat din Mircești a fost mușcat de o vulpe. Imediat s-a cerut efectuarea unei partide de vânătoare care s-a finalizat cu uciderea unei vulpi. În localitate, medicul veterinar a demarat o campanie de informare a populației astfel încât să identifice animalele care ar putea suferi de rabie.