Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CĂPŞUNARII NOŞTRI, INVESTITORII NOŞTRI. Românii care lucrează în străinătate au trimis acasă peste 36 de miliarde de euro în ultimii opt ani. Câţi bani mai pot ei să trimită în 2012

Publicat in Gandul, marți 16 octombrie 2012 ·

Românii plecaţi în străinătate au trimis peste 36,2 miliarde de euro în ţară în ultimii opt ani, echivalentul veniturilor totale încasate de stat în anul 2007, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

Anul acesta, nivelul remiterilor din străinătate ar putea ajunge la cel mult trei miliarde de euro, este de părere Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Mugur Isărescu.

„În 2008, remiterile au fost de circa 7 miliarde de euro. Anul acesta nu îndrăznesc să fac previziuni, dar nu cred că vor fi mai mari de 3 miliarde de euro”, a declarat Vasilescu pentru gândul. Consilierul guvernatorului BNR este de părere că sumele trimise acasă de către românii de peste hotare nu vor creşte nici în anii următori, pe fondul crizei de la nivel european, dar şi că banii veniţi din străinătate au un aport important la consum.

„Importante (remiterile n.r.) sunt în mai mică măsură pentru echilibrarea balanţei de plăţi şi în mai mare măsură pentru ajutarea consumului. Mare parte din aceste remiteri sunt cheltuite de famiile care primesc bani din străinătate. Este practic un ajutor de subzistenţă în multe cazuri”, ne-a mai explicat Vasilescu.

Evoluţia transferurilor curente, reprezentate în mare parte de remiterile românilor din străinătate, pe luni, în perioada ianuarie 2005-iulie 2012

Sursă: BNR

Transferurile curente din străinătate, cu excepţia celor ale administraţiei publice, reprezintă în mare parte banii trimişi de românii care lucrează, legal sau „la negru”, peste hotare. Dacă în anul 2008, aceste transferuri au atins un maxim istoric de 6,6 miliarde de euro, anul trecut, remiterile au scăzut cu 43,9%, la 3,7 miliarde de euro, reiese din datele băncii centrale.

Aceste transferuri, alături de investiţiile străine directe, se numără printre cele mai importante surse de echilibrare a balanţei de plăţi. În primele op

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum o ora
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 2 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, este candidatul REPER la Primăria Capitalei

Gandul acum 16 minute
Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost desemnat să candideze la Primăria Generală a Capitalei din partea partidului REPER Bucureşti. Berceanu afirmă că alege să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 12 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum o ora
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 3 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum o ora
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°