Inspectoratul Şcolar a fost gazda unei activităţi de diseminare, din cadrul proiectului „Languages by songs”. Mai multe cadre didactice care predau limba franceză sau italiană, au participat la o lecţie de perfecţionare ieri, predată de profesori universitari din Bucureşti şi Italia.
La această conferinţă au participat profesorii universitari dr. Dan Dobre şi Sonia Berbinschi de la Universitatea din Bucureşti, profesorul Giampiero de Cristofaro, preşedintele Federaţiei Naţionale a profesorilor italieni şi inspectoarea de limbă franceză Svetlana Baciu, în calitate de gazdă.
De asemenea, tot ieri, a fost lansată cartea profesorului universitar doctor Dan Dobre, intitulată „Introducere în epistomologia imaginii publicitare”.